Laurențiu Nistor, scrisoare deschisă către conducerea țării: „Hunedoara riscă să devină un cimitir industrial și social”

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a transmis o scrisoare deschisă adresată Președintelui României, premierului Ilie Bolojan, dar și conducerii Parlamentului, prin care avertizează că județul Hunedoara se află în pragul colapsului economic. Documentul, înregistrat sub nr. 25.172/22.10.2025, reprezintă un apel ferm la intervenție guvernamentală pentru salvarea industriei și a locurilor de muncă din județ.
„Nu mai vorbim despre o simplă criză economică, ci despre un proces lent de anihilare a unui județ întreg”, scrie Laurențiu Nistor, care acuză statul român de indiferență și pasivitate față de prăbușirea economică a Hunedoarei.
Combinatul Siderurgic Hunedoara – „o farsă economică”
Prima temă abordată de președintele CJ Hunedoara este închiderea combinatului siderurgic de la Hunedoara, anunțată oficial pe 17 octombrie 2025.
Nistor acuză compania ArcelorMittal că „a întors spatele comunității”, în ciuda sprijinului oferit de autorități. El solicită desecretizarea contractului de privatizare din 2003, realizarea unui audit statutar privind respectarea obligațiilor contractuale și blocarea oricărei acțiuni de demontare și export a utilajelor, până la clarificarea situației juridice.
„Nu-i ajutați să plece din țară cu utilajele combinatului!”, cere ferm președintele CJ.
Acesta amintește că, la începutul anilor ’90, combinatul avea peste 60.000 de angajați, iar în prezent mai lucrează doar 470 de persoane.
Valea Jiului – între istorie și uitare
Un alt punct major al scrisorii îl reprezintă situația critică din Valea Jiului, unde activitatea minieră este programată să se închidă complet până în 2028. Nistor califică decizia drept „absurdă și iresponsabilă”, subliniind că minele Lupeni și Lonea nu pot fi închise „în mijlocul zăcământului”.
Acesta solicită prelungirea perioadei de închidere până în 2032, precum și realizarea unui grup energetic pe gaz la Termocentrala Paroșeni, complementară celui pe cărbune, folosind conducta BRUA aflată în apropiere.
„Nu trebuie să uităm sacrificiul generațiilor de mineri care au coborât zilnic în adâncul pământului pentru ca România să aibă lumină și căldură”, scrie Nistor, adăugând că „datoria morală a statului este să-i sprijine, nu să-i abandoneze”.
Tot în acest context, președintele CJ propune realizarea drumului Uricani – Băile Herculane și construirea unui drum expres către autostrada A1, proiecte care ar conecta Valea Jiului la principalele rute economice ale țării.
Proiecte miniere blocate: Rovina și Certej
În scrisoare, Nistor critică dur Ministerul Economiei pentru întârzierea armonizării legislației naționale cu Regulamentul european privind materiile prime critice (CRMA), fapt care a blocat demararea Proiectului Minier Rovina, declarat investiție strategică la nivel european.
De asemenea, el semnalează blocajul de la Certej, unde licența de exploatare a expirat în ianuarie 2025, iar procedura de prelungire a fost suspendată birocratic. „Un proiect de 200 de milioane de euro a fost lăsat fără rezolvare, deși statul român este acționar cu 19,25%”, avertizează Nistor.
Barajul Mihăileni – 40 de ani de nefinalizare
O altă problemă gravă menționată este barajul Mihăileni de pe râul Crișul Alb, început în 1987 și rămas nefinalizat, deși lucrările sunt realizate în proporție de peste 90%. Nistor cere reluarea lucrărilor, deblocarea litigiilor și stabilirea unui calendar public de finalizare, subliniind importanța acestui obiectiv pentru alimentarea cu apă, protecția împotriva inundațiilor și producerea de energie.
Apel la acțiune: „Hunedoara nu cere pomană!”
În finalul scrisorii, președintele CJ Hunedoara lansează un apel direct către conducerea statului:
„Județul Hunedoara nu cere pomană! Nu cerem subvenții, ci șansa de a reconstrui, de a transforma o istorie industrială în viitor economic. Închiderea combinatului, suprimarea mineritului și blocarea exploatărilor miniere sunt drame locale, dar și un semnal al slăbiciunii statului român.”
Laurențiu Nistor reamintește că, în anii ’80, Hunedoara se afla între primele cinci județe ale țării ca pondere în PIB-ul național, contribuind cu aproximativ 6% la producția industrială a României.
„Vă solicit, în numele locuitorilor județului Hunedoara, să acționați acum, înainte ca patrimoniul industrial al României să fie distrus sau înstrăinat definitiv”, încheie președintele Consiliului Județean.