Eduard Mija, director general al CE Valea Jiului: „Domnul senator, probabil, este într-un puseu de amnezie”

Conducerea Complexului Energetic Valea Jiului a solicitat un drept la replică, după ce senatorul Cristian Resmeriță l-a făcut responsabil pe actualul director de situația de la complexul energetic. Eduard Mija a menționat că „domnul senator este, probabil, într-un puseu de amnezie” și l-a invitat la sediul CEVJ să discute ca între bărbați.
Eduard Mija, directorul general al Complexului Energetic Valea Jiului spune că nu și-a înaintat demisia, așa cum a spus senatorul Cristian Resmeriță, ci acela era doar un exercițiu făcut în fața ortacilor, care nu aveau atunci încredere că vor primi salariile. Dar l-a invitat pe senatorul din Valea Jiului la o discuție bărbătească, față în față. „În primul rând, dacă vrea ca să discute cu un bărbat adevărat, să aibă curajul să vină la Complexul Energetic Valea Jiului și să mă privească în ochi. (…) Domnul senator, probabil, este într-un puseu de amnezie și nu cunoaște Decizia 7896 și modalitatea în care activează CEVJ. Vis-a-vis de o activitate economică, dumnealui nu știe, sau nu mai vrea să recunoască faptul că Uniunea Europeană a spus în mod clar: Grupul IV Paroșeni nu poate să fie un jucător pe piața de energie. El trebuie doar să neutralizeze, „reziduul minier”, nu huila. Deci, haideți să studiem toate actele normative, inclusiv Legea 108, inclusiv 787, sau 7896 și apoi să aruncăm cu presupuneri în piață”, a precizat Eduard Mija, directorul general al CEVJ.
În dreptul la replică, adresat în scris, conducerea CEVJ a arătat că:
„Directorul general al S CEVJ SA – Domnul Eduard Aurelian MIJA își exercită mandatul în deplină legitimitate, numirea domniei sale fiind făcută urmare a selectării prin concurs, conform prevederilor Ordonanței de Urgență 109/2011 privind guvernanța corporativă;
⁃ În data de 22 august 2025, directorul general își asumase demisia din funcție “în situația în care nu se achită salariile” în ziua respectivă. Dar plata salariilor angajaților s-a realizat în data de 22.08.2025. Împrejurările care au condus la această situație au fost aduse la cunoștință Administrației Prezidențiale, Cancelariei Premierului, Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului Energiei.
Activitatea de închidere a minelor 𝗡𝗨 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝗼 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗰𝗼𝗺𝗲𝗿𝗰𝗶𝗮𝗹𝗮̆ și se finanțează prin ajutor de stat, acordat cu avizul Comisiei Europene. Cadrul legal sub care se realizează această finanțare prevede în mod expres ca veniturile obținute din energia electrică produsă în urma procesului de neutralizare a huilei extrase să fie dedusă din suma acordată ca ajutor de stat”.
Diana Mitrache