Scandalagiii din Uricani, judecați pentru încăierare

Doi tineri s-au încăierat în localitatea din vestul Văii Jiului, în luna iulie a acestui an, iar totul a culminat cu o bătaie în care au fost implicate și familiile celor doi. ”Poliția Orașului Uricani a intervenit sâmbătă seara, 13 iulie 2025, în jurul orei 21:10, în urma unui apel la 112 care semnala un scandal în desfășurare pe strada Muncii, în apropierea unui bloc de locuințe. Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii au identificat apelantul – un adolescent în vârstă de 16 ani – și au constatat că, pe fondul consumului excesiv de alcool, un conflict verbal izbucnit între doi tineri, de 24, respectiv 23 de ani, a degenerat rapid în agresiuni fizice. Cei doi s-au lovit reciproc, iar altercația a implicat și alte persoane aflate în zonă, rude ale celor doi. În total, 8 persoane – cu vârste cuprinse între 16 și 61 de ani, din Uricani – au fost identificate de polițiști ca fiind implicate în conflict și conduse la sediul Poliției, pentru audieri”, informa IPJ Hunedoara. Șapte combatanți au ajuns pentru 24 de ore în arest, dar apoi au fost lăsați sub control judiciar sau cercetați în libertate. ” În cadrul încăierării, s-a identificat, în mod izolat, exercitarea unor acte de violență de către numiți (…) tulburând ordinea și liniștea publică, prin crearea unei stări de indignare și temere la nivelul percepției publice”, se reține din rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. Cei șapte combatanți vor fi judecați la Petroșani pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.