Acțiune de amploare pentru siguranța transportului feroviar în județul Hunedoara

Polițiștii hunedoreni au desfășurat, la data de 30 septembrie, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței transportului feroviar, la care au participat efective din mai multe structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
Activitatea, coordonată de polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, s-a desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, al Biroului pentru Imigrări Hunedoara și al jandarmilor. Obiectivele principale au vizat prevenirea și combaterea faptelor cu potențial infracțional și contravențional, prevenirea accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată și combaterea migrației ilegale.
Un element inedit al acțiunii a fost participarea unui echipaj canin din cadrul Serviciului Criminalistic, specializat în detectarea persoanelor ascunse în mijloace de transport. Prezența câinelui polițist a contribuit la eficientizarea verificărilor și la descurajarea unor tentative de fapte ilegale.
Polițiștii au desfășurat controale la 13 treceri la nivel cu calea ferată, în 10 stații CF și în 15 trenuri de călători. Au fost legitimate peste 240 de persoane, verificate 149 de autovehicule și efectuate 24 de testări cu aparatul etilotest.
În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.125 de lei. Totodată, au fost dispuse măsuri complementare de reținere a 2 certificate de înmatriculare și a unui rând de plăcuțe de înmatriculare. În cadrul acțiunii, nu au fost identificați cetățeni străini aflați în situație de ședere ilegală.
Pe lângă măsurile de control, polițiștii au desfășurat și activități de prevenire, distribuind elevilor navetiști și călătorilor pliante din campania națională „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți”, prin care sunt transmise mesaje de conștientizare a pericolelor generate de pătrunderea în zone interzise sau de comportamentele riscante în apropierea liniilor electrificate.
Reprezentanții Poliției au transmis că astfel de acțiuni cu caracter preventiv vor continua și pe viitor, pentru creșterea gradului de siguranță a transportului feroviar și descurajarea faptelor ilegale.