Descinderi în penitenciare pentru traficanții de droguri

diic

10 deținuți, din mai multe penitenciare, inclusiv din Hunedoara, sunt cercetați pentru trafic de droguri în pușcării. Au creat un grup infracțional și mascații au descins în câteva locații.

O femeie și nouă bărbați (toți încarcerați în unități de detenție pentru  executarea unor pedepse privative de libertate), care au vârste cuprinse între 22 și 54 de ani, sunt  cercetați și pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni  cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2025, patru dintre  inculpați (trei bărbați și o femeie) și un suspect (în prezent încarcerat într-un penitenciar din Ungaria) au constituit o grupare de criminalitate organizată care făcea bani din vânzarea de droguri de mare risc și substanțe psihoactive, în interiorul unor unități de detenție.
Membrii grupării au avut roluri bine determinate, doi dintre ei ocupându-se de  procurarea și expedierea substanțelor interzise impregnate în corespondență, iar alți trei acționând în interiorul penitenciarelor unde sunt încarcerați, prin  identificarea de potențiali clienți.
Cercetările au reliefat că, în acest context,  alți șapte inculpați și șase suspecți au procurat, deținut, manipulat și comercializat astfel de substanțe. De asemenea, din investigațiile efectuate  a reieșit că prețul fixat de vânzătorul/distribuitorul care expedia sub formă de corespondență  foile impregnate cu droguri, a variat între 1.000 și 1.500 lei, în funcție de cantitate sau de relația pe care aceștia o aveau cu deținuții care efectuau comenzile. Plățile au fost realizate de către persoane din familiile consumatorilor,  preponderent prin transfer în conturi bancare, iar în unele cazuri  drogurile au fost  oferite  pentru stingerea unor datorii.
Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul polițiștilor de penitenciare,  au fost indisponibilizate mai multe ”scrisori” impregnate cu  droguri de mare risc sau substanțe psihoactive.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și Penitenciarelor Mioveni, Deva, Găiești și Ploiești și jandarmilor din cadrul grupărilor mobile de jandarmi Ploiești și Timișoara și inspectoratelor de jandarmi județene Argeș și Dâmbovița.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Diana Mitrache