Polițist înjunghiat la Lupeni, în timpul unei intervenții la Spital

0
poli

Un incident grav a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11:10, la Spitalul din Lupeni, unde un polițist a fost rănit cu un cuțit în timpul unei misiuni de aplanare a unui conflict.

Potrivit informațiilor oficiale, scandalul a izbucnit după ce concubinul unei tinere internate împreună cu fiica lor, în vârstă de un an, a venit în vizită la spital. Tatăl tinerei, un bărbat de 49 de ani din Lupeni, a considerat că fiica sa ar fi fost agresată de partener și, pe fondul acestei suspiciuni, a încercat să își facă singur dreptate. Acesta l-a atacat pe concubin cu un cuțit, chiar la intrarea în unitatea medicală.

În momentul altercației, un echipaj de poliție se afla la fața locului. Un agent în vârstă de 34 de ani a intervenit prompt și s-a poziționat între cei doi bărbați pentru a preveni o tragedie. În timpul intervenției, polițistul a fost înjunghiat în coapsa dreaptă, rămânând conștient, dar având nevoie de îngrijiri medicale de urgență.

Intervenția sa rapidă a reușit să salveze viața concubinului, care ar fi putut deveni victima unui atac mortal.

Agresorul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției Municipiului Lupeni, unde s-a deschis dosar penal pentru ultraj. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Foto ilustrativă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *