Municipiul Petroșani ocupă primul loc în România la numărul de proiecte finalizate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA). Anunțul a fost făcut public de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Conform statisticilor oficiale, până la 30 iunie 2025, în cadrul acestui program au fost declarate finalizate și recepționate 187 de proiecte, dintre care 128 numai în anul 2024. Petroșani și Vălenii de Munte (Prahova) se află în fruntea clasamentului, fiecare cu câte patru proiecte încheiate.
În municipiul Petroșani, lucrările finanțate prin „Anghel Saligny” au vizat modernizarea și asfaltarea unor străzi importante, printre care:
- G-ral Vasile Milea
- Maleia
- Slătinioara
- Șoimilor
- Transilvaniei
- Depoului
- Bucegi
- Mureșului
- Cârjei
„Infrastructura modernizată înseamnă drumuri mai bune și condiții sporite de confort pentru toți locuitorii. Este o prioritate pentru administrația locală să atragem fonduri și să finalizăm proiectele care îmbunătățesc viața oamenilor”, declară primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Raportul publicat de Expert Forum (EFOR) arată că, în unele cazuri, gradul de implementare financiară nu atinge 100%, ceea ce înseamnă că anumite deconturi sunt încă în curs, chiar dacă lucrările au fost terminate. De asemenea, procesul de completare a documentelor de recepție poate întârzia raportarea oficială a unor proiecte deja finalizate.
Mai multe detalii despre stadiul de implementare a PNI „Anghel Saligny” pot fi consultate în raportul complet disponibil pe site-ul EFOR: expertforum.ro/saligny-30iunie25.