NoRock Bun Fest are loc, timp de două zile, la finele acestei săptămâni, mai exact în zilele de 8 și 9 august, la Brazi, în Vulcan. Este un festival cu trupe rock, cu pasionați de motoare, ori chiar biciclete și este dedicat Zilei Minerului, în Valea Jiului.

Porțile sunt deschise încă de la începutul zilei de vineri, așa că suntem așteptați în număr cât mai mare.
„Vom organiza un festival moto rock, pentru toată comunitatea din Valea Jiului, cât și un omagiu adus minerilor. Tocmai de aceea, festivalul se intitulează NoRock Bun, exact ca salutul minerilor care intră în mină. Pentru ei ne-am gândit să facem această zi, mai speciale”, a spus Alin Rockeru, organizatorul evenimentului.
Sunt 8 trupe care vor urca pe scena acestui festival la care intrarea este liberă. „Vineri, 8 august, urcă pe scenă: Manusfrei, Mannou, Marsquake, Monday Shadows, iar sâmbătă, 9 august: Advance, Mental District, Gothic și, desigur, Iris”, a mai spus Alin Rockeru.
Evenimentul are loc la Vulcan, la vechea bază de agrement de la Brazi, începând cu ora 18,00.

Diana Mitrache

 

De admin