Avea urme de stupefiante în organism, chiar și de cocaină, dar nu îi era afectată capacitatea de conducere la momentul opririi în trafic. Așa au stabilit magistrații în cazul unui tânăr din Petroșani, acuzat de conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

”La data de 04.08.2023, în jurul orei 23.20, a condus autoturismul pe drumurile publice din Mun. București – Sector 2, fiind sub influența substanțelor psihoactive, respectiv THC, conform buletinului de analiză eliberat de Institutul Național de Medicină Legală. (…) În speță, instanţa reţine că prima condiţie, respectiv constatarea prezenței substanțelor psihoactive în organismul inculpatului este îndeplinită. (…) Referitor la cea de-a doua condiție, raportat la considerentele deciziei nr. 25/27.01.2025 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi la cele statuate de experții Institutului Naţional de Medicină Legală prin raportul de expertiză medico-legală din 23.06.2025 din care rezultă că inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive la momentul opririi sale în trafic în data de 04.08.2023, ora 23.20, instanța constată că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție, respectiv aceea ca substanțele depistate în probele biologice să fie apte să afecteze capacitatea inculpatului de a conduce”, se reține din dosarul soluționat la Judecătoria Sector 2 București. Hunedoreanul a fost achitat întrucât fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală.

 

 

De admin