Individul agresase un localnic în urmă cu ceva timp, dar n-a fost îndeajuns și a continuat să-l terorizeze. După ce i-a distrus autoturismul, presupusul traficant de droguri a început să-și urmărească victima prin oraș și s-o amenințe cu moartea.
Din acest motiv cel terorizat a cerut Judecătoriei Petroșani emiterea unui ordin de protecție. Instanța a aflat că individul acuzat ar avea preocupări ilegale și a sesizat organele judiciare. ”În motivarea cererii s-a arătat că între părţi există probleme de mai mult timp, că în seara zilei de 28.07.2025 pârâtul a lovit autoturismul reclamantului cu un obiect metalic și l-a ameninţat, iar ulterior la data de 29.07.2025 în cursul dimineţii, în timp ce se deplasa pe stradă, a fost ameninţat din nou cu moartea de pârât care se afla într-un autoturism care a trecut pe lângă reclamant. Prezent la termenul de judecată, pârâtul a susţinut că nu sunt adevărate susţinerile reclamantului și că au avut un schimb de replici injurioase reciproc, în seara de 28.07.2025, iniţiat de reclamant, dar că nu au existat ameninţări și nici stare de pericol. (…) Având în vedere faptul că atât reclamantul cât și martora audiată în cauză au relatat în faţa instanţei faptul că pârâtul se ocupă cu traficul de droguri, instanţa apreciază necesar a comunica – prezenta probele administrate în dosar către DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara, pentru a efectua verificări și a dispune în consecinţă”, se arată în dosar. Judecătoria Petroșani a emis un ordin de protecție împotriva agresorului pe o perioadă de o lună de zile.