Poliția Orașului Uricani a intervenit sâmbătă seara, 13 iulie 2025, în jurul orei 21:10, în urma unui apel la 112 care semnala un scandal în desfășurare pe strada Muncii, în apropierea unui bloc de locuințe.

Ajunși de urgență la fața locului, polițiștii au identificat apelantul – un adolescent în vârstă de 16 ani – și au constatat că, pe fondul consumului excesiv de alcool, un conflict verbal izbucnit între doi tineri, de 24, respectiv 23 de ani, a degenerat rapid în agresiuni fizice. Cei doi s-au lovit reciproc, iar altercația a implicat și alte persoane aflate în zonă, rude ale celor doi.

În total, 8 persoane – cu vârste cuprinse între 16 și 61 de ani, din Uricani – au fost identificate de polițiști ca fiind implicate în conflict și conduse la sediul Poliției, pentru audieri. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale, însă comportamentul celor în cauză a condus la întocmirea unui dosar penal.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice, în vederea stabilirii circumstanțelor comiterii faptelor.
În urma administrării probatoriului, față de 7 dintre cele 8 persoane conduse la sediu a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă Mureș si Alba.
Cercetările sunt în desfășurare, iar în funcție de evoluția acestora, urmând a se lua măsurile legale corespunzătoare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
sursa IPJ Hunedoara