O femeie a fost salvată, după o intervenție contra-cronometru, în care salvamontiștii de la Straja au avut sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI. Salvatorii au coborât pe frânghie și au reușit să o scoată din zona accidentată în care căzuse.
Salvatorii montani aflați în masivul Retezat s-au folosit de tehnica pusă la dispoziție de aviație și au scos femeia accidentată, care căzuse aproximativ 15 m. Evenimentul s-a produs în zona de abrupt, sub Vf. Păpușa Mare din partea centrală a Retezatului. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral motiv pentru care a fost solicitat echipajul de pe elicopter.
„Persoana a ieșit din traseu, să coboare mai repede spre lacul de sub Vârful Păpușa, aceasta accidentându-se foarte grav. S-a împiedicat, a căzut cam 15 m, s-a accidentat la cap, unde avea un traumatism sever. Echipa terestră a ajuns la fața locului, însă, deplasarea ar fi durat câteva ore bune. Accidentul era destul de complex. În afară de traumatismul vizibil de la cap, era și un traumatism de coloană, femeia acuzând dureri puternice la coloană. Atunci am solicitat sprijin la echipajul aero de la Caransebeș. A fost preluat un salvator montan de la Bucura, pentru că știa exact locul, a fost troliat, asigurată persoana și împreună cu echipajul aero, s-a trecut la transportul la cel mai apropiat spital”, declară Ovidiu Bodean, șef Salvamont Hunedoara
Salvatorii spun că sprijinul aerian acordat în condiții montane dificile a fost esențial pentru succesul intervenției și pentru siguranța victimei.
Diana Mitrache
foto SALVAMONT