Casa de pensii din Hunedoara a primit felicitări de la ambasadorul României din Italia, pentru munca depusă. Este vorba despre ajutorul dat românilor din Italia. Reprezentanții instituției din Trento au evidențiat modul în care reușesc să colaboreze cu cei din județul nostru.

Partea italiană a evidențiat colaborarea foarte bună avută cu instituțiile române, respectiv cu agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă, agențiile județene pentru plăți și inspecție socială și cu casele teritoriale de pensii din România, în general, precum și cu Casa Județeană de Pensii Hunedoara, în special, în calitate de pol de competență pentru cererile depuse de către asigurații comuni rezidenți în Regiunea Autonomă Trentino Alto-Adige.
„Reprezentanții statului român au avut întâlniri cu oficialitățile de acolo, dar și cu români stabiliți acolo. Cu acea ocazie, partenerii noștri din Italia au vorbit la modul superlativ despre Casa județeană de pensii Hunedoara, evidențiind-o ca fiind cea mai promptă în a oferi răspunsuri la solicitările domniilor lor”, afirmă Alina Bârlea, șefa Casei județene de pensii Hunedoara.
În perioada 19 – 21 iunie 2025, Consulatul General al României la Milano a organizat un consulat itinerant la Trento, în vederea prestării de servicii și acordării de asistență consulară. Atașatul pentru muncă și afaceri sociale din cadrul Ambasadei României în Italia, Mirela Videa, s-a alăturat echipei din Milano, pentru a acorda asistență de specialitate și a oferi informații cetățenilor români pe teme legate de obținerea pensiei comunitare, transmiterea certificatului de viață, obținerea adeverințelor de vechime în muncă, importanța muncii cu forme legale și riscurile desfășurării unei activități la negru sau la gri, drepturile la locul de muncă, oportunitățile de angajare din România, modalitățile de semnalare a eventualelor abuzuri sau încălcări ale drepturilor la locul de muncă.

Diana Mitrache

De admin