CJ Hunedoara a încheiat un contract cu Muzeul National de Istorie a Transilvaniei prin care muzeul să ofere
servicii de Elaborare Studiu de fundamentare istorico- științifică pentru delimitarea zonelor de protecție a monumentelor istorice necesar elaborării documentației de
urbanism PUZCP a
obiectivului de investiții Conservare, restaurare la Amfiteatrul și Forul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Anul trecut, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a semnat contractul pentru serviciile de proiectare şi asistenţă tehnică necesare în cadrul Proiectului de restaurare a Amfiteatrului din situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei Romane.
Documentul a fost semnat de reprezentanţii CJ Hunedoara şi cei ai Institutului Naţional al Patrimoniului, ca lider al asocierii cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti şi două firme private.
Contractul pentru serviciile de proiectare prevede trei etape de realizare, începând cu actualizarea expertizei tehnice,
continuând cu elaborarea documentaţiilor tehnice necesare pentru obţinerea avizelor şi acordurilor, conform certificatului de urbanism, pentru ca, în final, să fie elaborat Proiectul Tehnic (PT) de execuţie, inclusiv caietele de sarcini şi detaliile de execuţie.
De asemenea, contractul prevede acordarea de asistenţă tehnică de către proiectant pe toată perioada execuţiei lucrărilor, până la recepţia finală.
Pentru cele trei etape, termenul de realizare prevăzut în contract este de 5 luni şi jumătate.
Valoarea contractului pentru serviciile de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului se ridică la 806.165 lei, inclusiv TVA.
„Sunt convins că vom avea în continuare sprijinul Institutului Naţional al Patrimoniului pentru că ne dorim să implementăm cât mai multe proiecte europene în acest domeniu. Urmează Muzeul Civilizaţiei Dacice din Orăştie. Mulţumesc colegilor mei din cadrul Unităţii de Implementare a Proiectului pentru implicare”, a declarat, cu prilejul semnării contractului, preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
Proiectul „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului Arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa” este finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”.
În cadrul proiectului se propune amenajarea zonei amfiteatrului cuprinsă între intrarea nr. 7 şi intrarea nr. 12, prin reconstruirea volumetrică a Podiumului, a Maenianum primum şi a Tribunei, precum şi amenajarea intrărilor 8, 9, 10 şi 11.
Vestigiile Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa fac parte din patrimoniul cultural naţional de excepţie.
Monumentul se află în Ţara Haţegului, în comuna Sarmizegetusa, şi este clasat în Lista monumentelor Istorice.
Valoarea totală investiţiei este de peste 22 milioane lei lei, inclusiv TVA, din care contribuţia CJ Hunedoara este de 781.455 lei.
Monika BACIU