Din 2014  până în 2020, proiectele edilului de la Primăria Petroşani par aceleaşi cu cele de acum şi, dacă în 2014 ne spunea că va construi locuinţe pentru tineri, va reabilita Stadionul Jiul, va amenaja trasee de agrement pe digul Jiului, piste de biciclete şi va reda zona de la Livezeni investitorilor, planurile din acest an sunt cam identice, semn că mai nimic nu s-a realizat.
Dar Tiberiu Iacob Ridzi aduce acum în atenţia viitorilor votanţi un plan măreţ, de 100 de milioane de euro și nu foarte diferit de cel vechi:
2020 – planul de aproape 100 de milioane de euro

CITESTE AICI
PDLMP-2014-2020_Partea-VI_PA-2014_2020

Pentru Mobilitate urbană proiectul vizează următoarele:

– realizarea unei linii de transport pe şină de tip monorai între strada 1 Decembrie 1918 şi zona de agrement Brădet;

– construcţia unui număr de 3 pasarele pietonale peste DN 66 şi calea ferată în zona Cartierului Aeroport, EM Livezeni şi Stadionul Jiul;

– crearea unei piste de biciclete pe prima bandă a DN 66 între sensul giratoriu de la Kaufland şi sensul giratoriu de la Lidl;

– crearea unei piste de biciclete în cartierul Colonie de la Turnul de apă până la sensul giratoriu Lidl, utilizând inclusiv viaductul existent în zonă;

– refacerea tramei stradale pe străzile G. Enescu, Cuza Vodă, Lunca, Funicularului etc.

Bugetul total al proiectului este de 17.850.000 de euro.

Infrastructură şi servicii publice de turism, inclusiv al obiectivelor de patrimoniu, proiectele vizează:

– Înlocuirea vechiului telescaun de acces în

staţiunea Parâng cu o telegondolă;

– Înfiinţarea unei Autorităţi de management turistic în subordinea Consiliului local Petroşani;

– Amenajarea unui traseu de sanie pe şină, care va asigura dezvoltarea  turismului de vară în Parâng, respectiv a unei pârtii de bob pentru  dezvoltarea turismului de iarnă şi pentru pregătirea sportivilor la această disciplină olimpică. În acest context, primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că realizarea acestei investiţii s-ar  concretiza în configurarea primei baze de pregătire din Europa de Est pentru loturile de bob, care în prezent utilizează bazele de acest fel din Austria şi Germania, cu costuri de cantonament mult mai mari;

– Bugetul total este de 17.701.250 de euro.

Planul de  Regenerare urbană: Pe fostul amplasament al Uzinei de Preparare a Cărbunelui de la Livezeni se va crea un sit industrial cu scopul de a susţine dezvoltarea structurilor de afaceri, cu toate utilităţile necesare, un depozit pentru autoturismele parcate neregulamentar şi ridicate de un serviciu specializat;

Intervenţii de regenerare urbană în zonele aparţinând cartierelor Aeroport, Dacia, Dimitrov, Piaţă,  care se referă la locuire, spaţiilor publice, piaţete, de spaţii de joacă şi spaţii verzi.

Bugetul total al proiectului este de 5.771.500 de euro.

Parcări subterane interconectate
Astfel, este vorba despre:

– amenajarea unui Centru de Excelenţă într-o clădire existentă aparţinând municipalităţii (fostul sediu administrativ al Preparaţiei Livezeni), destinat în principal tinerilor, dar şi persoanelor care au abilităţi specifice în domeniul cunoaşterii şi tehnologiei;

– amenajarea, în cadrul Centrului de excelenţă, a unui spaţiu destinat activităţilor de tutoriat şi consiliere, precum şi a unor spaţii destinate cercetării ştiinţifice;

– amenajarea a 3 parcări subterane în zona Pieţei Centrale, a Magazinului Jiului şi a Casei de Cultură, care să ie interconectate subteran, să conţină elemente de smart  city şi a unor sisteme de smart ticket.

Bugetul pe acest capitol este de 52.862.180 de euro.
Planurile pentru perioada 2014 – 2020 erau aşa:
Dacă veţi spune că planul poate fi realizabil, atunci poate aţi uitat de cel din mandantul ce tocmai e încheie la Petroşani.  Şi acela avea cam aceleaşi repere, iar la capitolul Regenerare Socio –Economică, erau cuprinse cartierul Bosnia, Colonie, Colonia Ianza, Cartierul Saşa, ori zona Venus – Saturn.
Cei de la Petroşani aveau în plan să amenajeze zonele foste industriale de la Dâlja şi Livezeni, ca să le dea investitorilor, dar şi să facă mai multe parteneriate cu mediul academic, pentru a sprijini tinerii să devină competitivi pe piaţa muncii.
Dar poate cel mai apropiat de realitate era, până în 2020,  proiectul de dezvoltare a turismului.
Nu mai puţin de 250.000 de lei ar fi costat o telegondolă ce mergea din Petroşani în Parâng, 6 telescaune, 2 benzi ce urcă în munte, nocturna de pe pârtia 2A, achiziţionarea a 6 ratrakuri, a unui sistem de tiketing, a unui centru de servici turistice la sosirea telegondolei, dar şi realizarea unei suprafeţe artificiale de schi pentru vară.
Diana Mitrache