Administratia din Petrila cautã solutii optime pentru a preîntâmpina tragedii, precum cea de acum câteva zile, în care un bãrbat de 46 de ani a murit curentat în subsolul unui bloc, în timp ce voia sã facã un racord ilegal la curent.

Edilii nu sunt strãini de astfel de practici si chiar recunosc cã nu este primul incident periculos care se petrece aici, dar acum cautã o solutie, mãcar temporarã. „O sã încercãm sã vedem dacã putem sigila subsolurile, dar vedeti cã apar si acolo probleme. Dacã se înfundã subsolul, trebuie deschis, ori apar diverse situatii. O sã analizãm cum putem izola cumva”, a declarat, dupã incidentul mortal, Vasile Jurca, primar în orasul Petrila.

Blocurile cu 10 etaje din Cartierul 8 Martie sunt un adevãrat rai al persoanelor cu venituri modeste, care îsi riscã viata pentru nimic, iar incidente de acest fel au fost mereu, doar cã, de data aceasta a fost mai grav.

„Cu un an jumate, sau doi în urmã, la fel, tot din cauza furturilor de curent si a improvizatiilor de la blocul 33, a luat foc firida ENEL. Si atunci se putea întâmpla o tragedie, cã putea sã ia foc blocul. Atunci ENEL a fãcut bransamente separate, dar si acelea sunt fraudate si furate. Nu stiu ce mai putem facem noi acolo”, a mai adãugat primarul. 80% dintre locuintele din acest cartier sunt proprietatea locatarilor, iar ceea ce a tinut de primãrie s-a fãcut. Restul tine doar de cei ce locuiesc în astfel de conditii.

„Au bransamente legale, pentru cã cei mai multi sunt asistati social si beneficiazã, la curent si la apã, de  anumite gratuitãti. Aceea, zic eu, cã nu furã curent, dar, din pãcate, restul se dedã la chestii de genul acesta”, a conchis edilul din Petrila.

Miercurea trecutã, un bãrbat de 46 de ani din Cartierul 8 Martie a sfârsit în apele de la subsolul blocului turn la care încerca, nu pentru prima datã, sã racordeze ilegal un apartament, la reteaua de energie electricã. Nimeni, însã, nu pare sã fi învãtat mai nimic, pentru cã oamenii din acest cartier spun cã fac asta pentru 50 sau 100 de lei, fãrã sã îsi punã problema cã ar putea sã moarã din acest motiv.

Diana Mitrache