Unitatea medicalã din vestul Vãii Jiului s-ar fi constitut parte civilã în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului General, cu privire la dezinfectantii comercializati de compania Hexi Pharma.

Spitalul Municipal Lupeni, conform unui raport al Ministerului Sãnãtãtii, a avut un contract cu Hexi Pharma pe achizitia de dezinfectanti iar valoarea contractului a fost de 320 de lei.  Primarul municipiului Lupeni, Cristian Resmeritã spune cã nu are informatii legate de caz, în conditiile în care unitatea medicalã are un management care decide.

”Spitalul nu are datorii, merge, deci nu vãd un motiv pentru care ar trebui sã intervin peste management. Ei stiu cel mai bine ce au de fãcut”, a declarat edilul sef al municipiului Lupeni. În acest dosar alte 279 de unitãti de spital sunt pãrti civile, iar prejudiciul total creat de Hexi Pharma se ridicã la 70 de milioane de lei. În dosarul de la Parchetul General este cercetatã Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, fiind acuzatã de 99 de infractiuni de înselãciune în formã continuatã, 29 de infractiuni de înselãciune si participatie improprie la zãdãrnicirea combaterii bolilor, dar si alte persoane din companie. Mihai Leva, sef de productie la Hexi Pharma, este cercetat sub control judiciar pentru complicitate la participatie improprie la infractiunea de zãdãrnicirea combaterii bolilor, în formã continuatã. În paralel, procurorii DNA cerceteazã activitãti de coruptie legate de Hexi Pharma, în cauzã fiind cercetatã sotia lui Dan Condrea si fratele acesteia dar si directorul general al firmei, Flori Dinu.

Maximilian Gânju