O șoferiță a ajuns la spital, după o depășire în urma căreia nu a mai putut redresa mașina. Accidentul a avut loc la prima oră a dimineții, pe DN 66A, la intrarea în municipiul Vulcan, dinspre Aninoasa. Femeia a încercat să se replieze, dar a lovit un stâlp de curent pe care l-a rupt.

Accidentul A avut loc pe Valea Ungurului, la intrarea în Vulcan și martorii spun că avea viteză, deoarece abia intrase în depășire. Nu a mai putut să revină pe banda de mers și s-a oprit în stâlpul de curent, pe care l-a rupt. „Veneam dinspre Petroșani și ea se îndrepta tot spre Vulcan. Undeva mai jos a intrat în depășire, m-a prins apoi pe partea stângă, mi-a lovit tripla. Mai bine mă lovea în spate, așa a ajuns în stâlp. E rănită rău acum”, spune unul din martorii accidentului.
Femeia a fost scoasă de pompieri din autovehicul și a fost nevoie de minute bune, ca ea să poată fi transportată spre spital cu ambulanța. „Am fost solicitați pentru a scoate o persoană încarcerată în urma unui accident rutier. S-a intervenit pentru scoaterea victimei și predarea ei la ambulanța SMURD Vulcan. Era conștientă, necooperantă și a fost dusă la UPU Petroșani”, a precizat plutonier adjutant Mihaly Cseke, șeful Gărzii de intervenție din Detașamentul de pompieri Petroșani.
Potrivit celor de la societatea de electricitate care au sosit imediat la locul accidnetului, alimentarea cu energie a zonei nu a fost întrerupută din cauza accidnetului, dar s-a intervenit pentru remedierea stâlpului.
Traficul a fost îngreunat minute bune și s-a circulat alternativ pe un singur fir, până ce pompierii au scos mașina.