D rumul din Defileul Jiului va fi total reabilitat la toamnă. O spun drumarii, care acum așteaptă să se mai încălzească vremea ca să poată elimina șantierul din zona mănăstirii Lainici. Acolo a fost mutat traficul, după ce vibrațiile afectau deja structura mănăstirii. Și din vară, traficul greu va reveni prin Defileul Jiului.

„Anul acesta se va circula inclusiv pe pod. În parcarea din dreptul mănăstirii Lainici,
drumul a fost relocat în zona cealaltă. Asta s-a făcut pentru a proteja mănăstirea veche. Din cauza traficului, mănăstirea veche, prezenta un mare risc din cauza vibrațiilor. După finalizarea podului, se va relua traficul greu și atunci riscul de a afecta mănăstirea veche era mult mai mare”, a spus Cristian Tudor, reprezentant al DRDP Craiova, secția Târgu Jiu.
În zonă a fost construit un sens giratoriu și drumarii spun că lucrările se reiau curând. „În acestă toamnă, toate lucrările vor fi finalizate 100%. Imediat ce vremea va permite. Vorbim despre temperaturi de 10 grade C, la sol. Atunci se va turna primul strat de asfalt la parcarea Lainici”, a mai precizat reprezentantul DRDP Craiova.
Până acvum, pe toată lungimea șoselei au fost montate parapete de tip New Jersey sau de metal și pe versant, în zonele cu risc de cadere a pietrelor, s-au montat plase de siguranță și bariere de protecție.
A fost turnat covor asfaltic nou, iar lucrările s-au finalizat în 2019.
Drumarii mai spun că, în zona dalelor de beton, a fost folosită o tehnologie nouă de armare cu plasă de oțel.
La ieșirea din defileu, în zona Vișina, a fost redimensionată parcarea care a fost utilată cu toalete, mobilie și sistem de iluminare, iar lucrările rămase de executat sunt în zona mănăstirii Lainici, unde va fi refăcută parcarea.
Valoarea contractului de lucrări a fost de 117.975.702,65 Lei (fără TVA) și fost finanțat de: POS-T 2007-2013, F.E.D.R. în proproție de 85% – Guvernul României 15% și POIM 2014 – 2020, F.E.D.R. 75% , o contribuție având și Guvernul României de 25%.
Lucrările de reabilitare au constat în îmbunătățirea elementelor geometrice ale traseului atât în plan orizontal, în profil longitudinal, cât și în profil transversal, refacerea semnalizării rutiere (indicatoare și marcaje orizontale), refacerea sistemului de colectare a apelor (podețe, șanțuri, rigole, etc.).
CNAIR SA a solicitat reabilitarea sectorului de drum national DN 66, km 48+900 – km 93+500, în sensul aducerii la parametrii corespunzători, astfel încât acesta să se încadreze în normele rutiere europene.
Drumarii spun acum, însă, că pentru parcarea de la Lainici se merge pe un alt contract.
Diana Mitrache