Vrei să îți începi o afacere pe cont propriu? Nimic mai simplu. Vin bani europeni și ADR Vest a lansat un ghid de finanțare, valabil în perioada următoare. Cei interesați, aflați în regiunea de vest a României, pot depune proiectele până la mijlocul lunii februarie.
Poți primi până la 200.000 de euro,  bani europeni ca să îți pui propriul proiect în practică.  Ai la dispoziție finanțările Regio-POR 2014-2020 pentru investiții de transfer tehnologic.
Regiunea Vest beneficiază de aproape 8 milioane de euro în cadrul apelului de proiecte dedicat întreprinderilor mici și mijlocii sau IMM-urilor în parteneriat cu entitățile de inovare și transfer tehnologic.
Până în 15 februarie 2021, ora 12:00, cei de la ADR Vest  așteaptă cererea ta de finanțare prin aplicația MySMIS.
Potrivit site-ului oficial, se acordă finanțare pentru implementarea unor soluții inovative în vederea realizării de produse, servicii ori procese noi sau semnificativ îmbunătățite pentru piață. Proiectul trebuie să reprezinte un transfer tehnologic în sensul ghidului specific și să vizeze includerea în piață/ comercializarea unor produse/ procese/ servicii noi sau semnificativ îmbunătățite, în urma aplicării unor soluții inovative, sau în urma preluării unor rezultate ale cercetărilor în domeniile de specializare inteligentă. Ghidul și toate detaliile sunt disponibile pe site-ul ADR Vest.
Valoarea finanțării nerambursabile poate fi de minimum 25.000 de euro și maximum 200.000 euro, iar contribuţia proprie a solicitantului, la valoarea eligibilă a proiectului, va fi de minimum 10%.
Dacă ai întrebări suplimentare despre apelul de proiecte poți apela la Helpdesk-ul ADR Vest: E-mail – helpdesk@adrvest.ro; Tel. 0256-491.923
Diana Mitrache