Concursul pentru ocuparea posturilor de director si director adjunct ale unitãtilor de învãtãmânt din judet a avut loc în luna iulie. S-au înscris zeci de candidati, iar la examenul propriu-zis unii fie nu sau prezentat, fie au fost declarati respinsi.  Potrivit statisticii Inspectoratului Scolar al judetului Hunedoara, existã unitãti de învãtãmânt în cadrul cãrora sunt disponibile posturile de conducere.  Cadrele didactice înscrise în Registrul national al expertilor în management educational interesate de ocuparea în anul scolar 2017 – 2018 prin detasare în interesul învãtãmântului a unor functii de director sau director adjunct rãmase vacante pot depune pânã la data de 17 august la inspectoratele scolare optiunea în scris cu precizarea unitãtii si a functiei de care sunt interesate.

Potrivit unei note a Ministerului Educatiei Nationale, în zilele de 21 si 22 august cadrele didactice interesate vor sustine un interviu în fata unei comisii constituite din trei membri ai consiliului de administratie al inspectoratului scolar în cadrul cãruia vor prezenta planul operational pentru anul scolar 2017 — 2018 al unitãtii de învãtãmânt pentru care si-au exprimat optiunea. Totodatã, le vor fi testate, prin trei întrebãri, cunostintele privind legislatia scolarã raportat strict la specificul si la nivelul unitãtii de învãtãmânt pentru care au optat. Durata interviului este de maximum 20 de minute. Punctajul maxim este 30 iar pentru promovare sunt necesare 21 de puncte. În data de 18 august inspectoratele scolare vor afisa la avizier si pe site-ul propriu programarea pe zile si ore la fiecare comisie a cadrelor didactice care au depus optiuni în vederea numirii prin detasare în interesul învãtãmântului într-o functie de director sau director adjunct. În judetul Hunedoara, 27 de posturi de director sau director adjunct sunt vacante, dintre acestea 6 fiind în Valea Jiului.

Monika BACIU