T oți elevii din municipiul Vulcan se mută în on-line, sau vin la școală după un program redus, din cauza frigului din clase. Decizia a fost luată după ce, din cauza frigului, pompele montate în școli nu au mai făcut față temperaturilor extreme și s-au stricat.

„Pompele de căldură care alimentează școlile din Vulcan au intrat în avarie și a fost solicitat cel care se ocupă de întreținere. Ele nu mai lucrează la capacitate și trebuie schimbate niște componente. Așa că, în această săptămână, când sunt anunțate temperaturi scăzute, să fie ore scurte la școli, până se va remedia problema”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Cea mai mare problemă a fost la liceul din Vulcan, dar primarul susține că acolo va face și prima investiție.
„Noi deja am prins pe lista de investiții o centrală pe gaz, care să ajute aceste pompe care nu fac față la temperaturi scăzute”, mai spune edilul.
Toate școlile din municipiul Vulcan au un sistem de încălzire pe pompe de căldură, dar primarul spune că va monta centrale pe gaz la fiecare școală. Numai la liceu, costurile sunt de aproximativ 300.000 de lei, doar pentru achiziționarea centralei.
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare a adus la Vulcan nu mai puțin de 230.500 de dolari, bani cu care au fost reabilitate termic unitățile de învățământ. Au fost anevlopate construcțiile, au fost montate geamuri performante, ori centrale termice, care, însă, nu au funcționat la -20 C.
Și situația trenează din 2017, când sistemul a dat primele rateuri, iar asta în condițiile în care, pentru felul în care a derulat proiectul de modernizare a Colegiului Tehnic Mihai Viteazul și pentru toate celelalte proiecte de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ din municipiul Vulcan, administrația publică vulcăneanã a fost, în aprilie 2016, premiatã la nivel național, în cadrul galei „Administrație la Înălțime 2015”.
Diana Mitrache