Toți cei 10 rectori ai universităților cuprinse în Consorțiul european s-au întâlnit cu premierul României Nicolae Ciucă, la București. Sunt probleme ce ar trebui rezolvate de Guvernul României, iar cele 10 universități de la noi au cerut astfel sprijin pentru viitorul apropiat.
Sunt 10 școli superioare din România care au fost selectate în topul Universităților Europene, iar studenții și profesorii de aici primesc peste 1 milion de euro, dar au și posibilitatea de a învăța, respectiv, să predea, în școlile din Europa. Este una dintre cele mai mari realizări ale școlii din România, nu doar din Valea Jiului, iar acesta este unul dintre motivele ce atrag studenții. Dar, pentru a fi competitivi, este nevoie de sprijin de la Guver, motiv pentru care rectorii acestor școli au cerut sprijin premierului.
„Obținerea unor diplome recunoscute în mai multe state cu sigla mai multor universități, încă nu este legiferată la nivel european, dar am discutat și probleme de sprijin financiar în cadrul consorțiilor de universități europene. Ministerul Educației ne-a sprijinit până în prezent și ne sprijină cu cofinanțarea. Dar am discutat și cum să putem atrage la noi profesori din aceste consorții la noi, care să predea la noi, dar pe care noi nu îi putem plăti la nivelul la care ei sunt plătiți în țările de unde vin. E o problemă legată de Ministerul Muncii. Și am discutat și despre Ministerul Finanțelor și despre cum putem fi sprijiniți pentru cercetarea în cadrul acestor universități europene”, a declarat prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Proiectul în care Universitatea din Petroșani este parteneră în consorțiuul european este de lungă durată.Sunt proiecte de cercetare, care vor fi finanțate și din 2023, iar pentru ele s-a cerut sprijin de la Guvernul României.
„Considerăm că această reuniune a fost una benefică și în sprijinul internaționalizării învățământului nostru superior”, a mai precizat Rectorul Universității din Petroșani.
Universitatea din Petroșani face parte dintr-un consorțiu de universități europene, alături de alte școli superioare din Germania, Polonia, Grecia, Austria, ori Creta, sau Spania. Studenții și profesorii vor face schimburi de experiențe, vor învăța în școlile partenere, iar pe parcurs vor elabora diverse teme de cercetre ce au impact asupra problemelor actuale ale economiilor europene.
Suntem în elita primelor 10 universități selectate din România, care au dovedit nivelul lor european, în diverese clasamente, ce țin cont de numărul de lucrări științifice, de valoarea contractelor de cercetre, dar și de rata de internționalizare. Alături de școala superioară de la Petroșani sunt și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Politehnică București, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj, Universitatea tehnică din Cluj, Universitatea de Vest din Timișoara sau Universitatea Politehnică din Timișoara.

Diana Mitrache