P roblema legată de majorarea prețului la apă ar putea să ajungă în instanță. Este decizia celor din Petroșani, iar prefectul județului Hunedoara a îndemnat toți primarii din Valea Jiului să nu voteze pentru majorarea prețului.

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, spune că nu se justifică creșterea prețului, în condițiile în care Apa Serv are profit, doar pe primele 6 luni ale acestui an, de aproape 1 milion de lei, dar a și majorat prețul, din 2010, de la 3,72 de lei, acum e 11,53 lei.
„Noi nu suntem de acord cu creșterea prețului la apă și nici cu justificările pe care ei le-au prezentat în Consiliul Local și vom merge mai departe. Este aici și domnul prefect, dacă vor continua cu aceste demersuri de creștere a prețurilor, noi îi vom acționa în instanță, pentru că, știți foarte bine, noi, PNL nu am fost de acord cu această politică tarifară a Apa Serv”, declară Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Prefectul Călin Petru Marian spune, la rândul său, că nu este de acord cu creșterea prețului apei în Valea Jiului și le cere să se împotrivească și celorlalți primari din Valea Jiului. Cei de la Vulcan au votat, în ședința de joi, și ei în unanimitate, pentru ca prețul să nu fie majorat.
„Fac un apel la toate primăriile din Valea Jiului să nu fie de acord cu această majorare, doar pe un plan de afaceri care a fost prezentat, într-o anumită formă, la ANRSC, fără să fie consultați toți partenerii din ecuație. Cred că trebuia să fie public, să le explice cum se calculeazîă prețul la apă și canal și care se regăsește într-o majorare de salariu minim”, spune Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara.
Toate consiliile locale din Valea Jiului au ședințe în care votează un delegat în ADI Valea Jiului, care va vota pentru majorarea sau nu a prețului la apă în Valea Jiului.
Până acum, la Petroșani și la Vulcan s-a votat împotriva majorării.
Diana Mitrache