A proape zilnic un șofer este găsit pozitiv la substanțe interzise, la volan. Au fost și cazuri în care copii de școală au fost găsiți drogați în curtea instituției. Așa că acum, consilierii de la Petroșani vor să adopte o strategie care să și funcționeze. Decizia o iau în ședința de consiliu din această săptămână.

Trei copii au fost găsiți sub influența drogurilor, la începutul acestui an, la Școala Gimnazială nr 7 din Petroșani, iar ancheta a arătat că profesorii de acolo au știut ce să facă și au gestionat corect situația. Au sunat la
salvare și la poliție și, deși doar unul dintre copii se simțea rău, au fost testați și alți doi.
Dar asta nu înseamnă că astfel de situații sunt
singulare, ci dimpotrivă. Alte zeci de cazuri au mai fost depistate în
trafic și vorbim aici de adulți, așa că acum, Consiliul Local de la Petroșani are misiunea de a aproba un proiect de hotărâre prin care să fie adoptat un plan de măsuri pentru prevenirea și combaterea
consumului de droguri. Ședința are loc în
25 mai și, potrivit notei de fundamentare, se au în vedere câteva aspecte elocvente.
Primăria Petroșani spune NU drogurilor și, în acest plan ce va fi adpotat un rol împortant îl au toate școlile din oraș, care sunt cooptate, alături de psihologii școlari. Copiii vor fi informați despre ce înseamnă consumul și care sunt consecințele. Vor fi distribuite pliante și, potrivit aceleiași strategii, ce va fi valabilă în următorii ani, în toate școlile vor fi afișe despre consumul de droguri și riscurile ce decurg de aici, iar profesorii vor discuta, împreună cu specialiștii, cu fiecare copil.
Unul din 12 tineri de la liceu a luat cel puțin o dată, în ultima lună, droguri. E vorba despre mai multe tipuri de substanțe, iar faptul că a scăzut îngrijorător vârsta consumatorilor și s-a ajuns la 12 ani, implică o atentă monitorizare.
Potrivit unui bilanț dat publicității în 2022, rezultă că 8,2 % din elevii înscriși în învățământul liceal și profesional din județul Hunedoara au consumat droguri cel puțin o dată.
Situația este cu atât mai complicată cu cât, pe piața din județul Hunedoara, au apărut noi substanțe
psihotrope care sunt
vândute tinerilor.
Alte caracteristici ale consumului de droguri în județ sunt:
– Scăderea vârstei de consum la 12 ani
– Cei mai mulți consumatori sunt în zona Văii Jiului, Hunedoara și Deva.
Diana Mitrache