Sunt nu mai puțini de 210 sportivi cu longboard-urile la Straja, la ceea ce ei numesc acum curse libere de căbărâre pe traseul de drum aflat între Lupeni și stațiunera Straja. Se vor muta câteva zile mai apoi în Pasul Vâlcan și acolo chiar va fi o întrecere. Iar competitorii sunt aproape toți din toate colțurile lumii.

Din anul 2016 la Straja vin astfel de temerari, care cu un longboard pe roți și mănuși în mâini, coboară pe drumul plin de serpetine. Au venit și în 2017 și 2018, iar pandemia a oprit apoi competițiile. Acum revin aici pentru a patra oară, la acest
festival al longboarder-ilor la Straja, iar stațiunea devine
capitala mondială a acestor sportivi. „Traseul va fi pe drumul ce duce în Straja, pe o distanță de 5,5 km. Este defapt o competiție free ride, adică nu se întrec, doar se dau de plăcere și 99% dintre participanți sunt străini”, a spus Mihai Ormenișan, organizatorul evenimentului.
Străinii au înțeles că au aici toate condițiile necesare, iar vtraseul este unul excepțional, pentru că, pe timul curselor lor, sdrumul spre Straja este închis corculației. Așa că acum sunt peste 200 de competitori din toate țările. „Avem din peste 30 de țări, 210 participanți, iar competiția are loc între 8 și 11 august. Avem cei mai mulți, în acest an, din Germania. Ei sunt cei care, an de an ,vin tot mai mulți. Ultima dată a fost Australia, că au fost 32, iar acum avem din Germania cam 40, din SUA vreo 12, din Australia cam 15 și foarte mulți din Cehia”, mai spune Mihai. După săptămâna din Straja, urmează una la fel și în Pasul Vâlcanm, traseul de aici fiind mult mai abrupt, așa că aici se și întrec.
„În pasul Vâlcan va fi o săptămână de free ride și apoi va fi o săptămână de cursă. Între 15 -21 august e free ride, iar din 23 până în 27 august este cursa”, a conchis Mihai Ormenișan.
Aproape că ți se taie respirația când îi vezi cum alunecă cu viteză, pe drumul cu multe curbe ce își schimbă direcția, ei fiind în picioare pe acel longboard cu care coboară la vale. Sunt tineri pasionați de adrenalină și care au multe vânătăi și julituri, pe care și le scund, ca să arate că acesta este un sport ce merită practicat pentru frumusețea lui.
Împătimiții acestui sport, care se desfășoară pe o placă de skate, dar ceva mai lungă, cu roți performante, au echipamente ce le protejează capul, coatele, genunchii și gleznele și prind astfel și 180 de km /h , pe un traseu sinuos, cu multe curbe. Așa că, dacă vreți să îi vedeți, puteți ajunge fie la Straja, fie în pasul Vâlcan și nu veți regreta.
Diana Mitrache