O pt foști parlamentari hunedoreni cer dreptul la pensia specială. Foștii parlamentari au dat în judecată Camera Deputaților, Senatul, Secretariatul General al Senatului şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor după ce le-au fost tăiate pensiile speciale. Aceștia sunt reprezentați de o casă de avocatură. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar foștii parlamentari solicită anularea ordinelor prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor. În data de 13 septembrie este programat un prim termen de judecată în dosar. Reclamanții sunt Ion Iliescu,fost deputat FSN în legislatura 1990-1992 (până la 27 septembrie 1990) şi senator PDSR în legislatura 2000-2004. Ion Iliescu a fost director al SJU Deva, în perioada 1993-1996, acesta fiind și medic chirurg. Alt fost parlamentar hunedorean care asolicită dreptul la pensia specială este Iosif Blaga, fost deputat PDL în mandatul 2008-2012 și fost primar al municipiului Orăștie. Ion Hortopan, președintele Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului, fost deputat PRM în perioada 1992-1996 cere și el dreptul la pensia specială. Alți foști parlamentari hunedoreni care se judecă cu Camera Deputaților, Senatul României, Secretariatul General al Senatului şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor sunt Gheorghe Fircszak (deputat în peruiada 2000-2016 din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România), Doru Gaiț, fost senator PDSR în peruiada 1669 – 2000, Dumitru Ifrim fost deputat PDSR în perioada 1992 – 2000, Mrcea Nedelcu fost senator PRM în mandatul 2000 – 2004 și Petru Şteolea fost deputat PUNR în perioada 1992 – 2000.

Monika BACIU