Omul care a căzut în gol peste 10 metri într-un siloz de la Coroiești a murit. Legiștii sunt cei care urmează să stabilească acum cauza decesului. Bărbatul fusese preluat de echipajul de prim-ajutor în viață, dar a murit la Spitalul de Urgență din Petroșani. Tragedia ar putea să tragă un semnal de alarmă cu privire la furturile din acel loc. Oamenii care vin și fură fier vechi la preparația Coroiești, de la Vulcan, au ajuns să facă asta cu prețul vieții. Luni, un bărbat de 43 de ani, care cel mai probabil se afla la furat de fier vechi, a căzut 12 m în gol, într-un siloz, iar câteva ore mai rtârziu a murit. Situația de la Coroiești nu este necunoscută celor de la Complexul Energetic Hunedoara, care știu că zilnic hoții dau atacul la obiectivele ce nu mai pot fi păzite de haitele de hoți. De această dată a avut loc o tragedie. Bărbatul s-a prăbuşit în gol pete 10 metri, accesul cel mai rapid al salvatorilor la victimă fiind posibil doar printr-o galerie de aerisire care comunica cu baza silozului. Pompierii au reuşit să ajungă la rănit, pe această cale, i-au montat un guler cervical şi l-au extras cu ajutorul unei tărgi lopată. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, conştient dar în stare de şoc, care acuza dureri toracice, a fost preluat de un echipaj SAJ şi transportat la UPU Petroşani. Soţia bărbatului rănit a suferit un atac de panică, fiind asistată de pompierii paramedici. În această operaţiune au fost implicate 2 echipaje ale Detaşamentului Petroşani cu o autospecială mixtă dotată cu echipamente performante de descarcerare şi iluminat şi o ambulanţă SMURD. Din păcate, omul nu a mai putut fi salvat.

Diana Mitrache