O nouă tranșă de bani va ajunge la Complexul Energetic Valea Jiului. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja arată în raportul său de activitate că societatea energetică va primi un ”sprijin financiar în valoare de 350.000 milioane lei”.

”În luna decembrie 2023 Complexul Energetic Valea Jiului SA va primi o nouă tranșă a ajutorului de stat
pentru punere în siguranță a minelor de la exploatările miniere Lonea, Lupeni, Vulcan și Livezeni. Noua tranșă a ajutorului de stat este adaptată noilor realități ale abatajelor, galeriilor și
fronturilor miniere aflate
în stare avansată de
degradare urmare a lipsei prevederii unor cheltuieli cu mijloace fixe și materiale
consumabile”, arată Sebastian Burduja, ministrul Energiei.
Potrivit ministrului Energiei, noua tranșă a
ajutorului de stat face parte din viitoarea decizie a UE privind închiderea de mine, fiind construită în logica punerii în acord a planurilor naționale cu dreptul UE și angajamentele de decarbonare. Noua tranșă a ajutorului de stat este menită să ofere o
stabilitate pe termen mediu pentru activitatea de punere în siguranță a exploatărilor miniere și garantarea
efectivului de personal necesar desfășurării activității de punere în siguranță și
neutralizare a huilei.
Monika BACIU