Niciun leu pentru municipiul Lupeni la rectificarea bugetară

M unicipiul Lupeni nu a primit niciun leu din partea Guvernului. Executivul a adoptat în ședință un proiect de hotărâre în cadrul căruia a alocat din fondul de rezervă un milliard de lei unităților administrativ-teritoriale pentru susținerea proiectelor de infrastructură locală.

Municipalității de la Lupeni nu i-a fost repartizat nici măcar un leu, lucru taxat dur de primarul Lucian Resmeriță.
”INADMISIBIL! Municipiul Lupeni a primit, pentru prima dată în istorie 0 ( ZERO) lei la rectificarea bugetară a guvernului incompetent PNL susținut până acum câteva săptămâni de alți incompetenți USR. Bătaie de joc fata de cetățenii Municipiului Lupeni. Ruşine să vă fie pentru alocarea fondurilor statului român pe bază de carnet de partid ! Oare asta este România normală, dragi cetăţeni?”, arată Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Primăriilor din județul Hunedoara le-a fost repartizată suma de 21.493.000 lei, însă, nu toate unitățile administrativ-teritoriale au beneficiat de sume din partea Guvernului. În Valea Jiului, nici municipiul Vulcan nu a primit bani.
De altfel, nici municipiile Hunedoara și Orăștie nu au primit sume din partea Guvernului pentru susținerea proiectelor de infrastructură locală. Principalii
beneficiari au fost, în schimb, administrațiile conduse de primari ai PNL.
Municipiului Petroșani îi revine suma de 1,5 milioane de lei. La Petrila, Uricani și Aninoasa vor ajunge câte 100.000 de lei.
Monika BACIU