Lucrările la canalizare sunt în grafic, altfel vom fi penalizaţi

Apa Serv a trimis oameni în şomaj tehnic, alţii lucrează de acasă, iar firmele care presetează lucrările pe programele europene sunt silite să se încadreze în termene.
Asta face ca şi în aceste zile să se lucreze, cu mici pauze, care au fost de sărbători, însă, constructorii au înţeles şi execută doar lucrările ce nu necesită acum oprirea alimentării cu apă potabilă.
„Se continuă lucrările de investiţii cu atenţie sporită, acolo unde se realizează şi fără a planifica lucrări ce ar impune oprirea alimentării cu apă. Sunt mai multe lucrări în Valea Jiului, de la Est la Vest şi toate sunt în grafic, chiar putem spune că mai toate sunt încadrate în termenii de execuţie. Noi sperăm să nu dureze această perioadă prea mult, aşa încât să nu avem toţi de suferit”, a spus Florin Donisă, , Şef Departament Exploatare din cadrul Apa Serv.
Dacă nu se vor încadra în termenele stabilite cu toate lucrările, Apa Serv va fi penalizată, iar asta se va resimţi în facturile noastre.  „Neîncadrarea în grafic a lucrărilor poate să atragă penalităţi, pe care le vom plăti tot noi, cei din Valea Jiului”, a mai adăugat Florin Donisă. 90 de milioane de euro a primit Apa Serv pentru implementarea unui amplu proiect ce va îmbunătăţi sistemul de aducţiune al apei şi canalizarea în mai multe oraşe ale Văii Jiului, iar acesta este în plină execuţie. Termenele vor trebui respectate şi constructorii fac tot posibilul să se încadreze câte mai exact, chiar dacă se impun restricţii, iar traficul este de foarte multe ori îngreunat pe anumite străzi.
Diana Mitrache