Apel de proiecte pentru dotarea spitalelor

Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică Ghidul solicitantului – Condiţiile specifice de accesare a fondurilor pentru „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situaţiei de urgenţă cauzată de criza COVID-19”.
Este apelul de proiecte în cadrul căruia se va finanţa procurarea de echipamente medicale şi de protecţie destinate personalului medical care tratează pacienţii COVID-19.
Se vor finanţa dotarea unităţilor sanitare publice cu echipamente şi aparatură medicală, dispozitive medicale şi de protecţie medicală, echipamente pentru transport specializat, decontaminare şi suport triaj, necesare pentru tratamentul pacienţilor şi gestionarea situaţiei de urgenţă provocată de criza COVID-19; În cadrul programului se pot achiziţiona ventilatoare / monitoare medicale / injectomate /infuzomate/ paturi suplimentare şi altă infrastructură de terapie intensivă suplimentară faţă de cea existentă în unităţile sanitare, recoltoare / teste extracţie şi diagnostic SARS-Cov-2; combinezoane, viziere de protecţie, mănuşi. măşti de protecţie, izolete etc.
Totodată, în cadrul finanţării se are în vedere crearea unor capabilităţi medicale mobile/ formaţiuni medicale mobile de diagnostic şi tratament utilizate în combaterea răspândirii COVID-19 / spitale modulare rol 1, 2 şi 3 / containere de logistică medicală şi dotarea centrelor sociale rezidenţiale pentru categorii vulnerabile (persoane vârstnice/ persoane cu dizabilităţi / copii, etc) din subordinea unităţilor administrative-teritoriale locale şi judeţene cu echipamente de protecţie a personalului (combinezoane, viziere, mănuşi, măşti, biocide etc.)
Cosmin BACIU