Nu am învãtat mai nimic din lectia Colectiv. Nici din cea de la Bamboo, ca sã nu vorbim de faptul cã, în Valea Jiului, o bunã parte din Clubul Keops s-a fãcut scrum, iar asta nu i-a determinat pe proprietarii de cluburi si pub-uri sã îsi ia încã toate mãsurile necesare.

Inspectorii ISU spun cã si acum jumãtate dintre aceste cluburi, unele dintre ele functionînd chiar la subsolul clãdirilor care le gãzduiesc, nu au avizele pentru incendiu si le atrag atentia proprietarilor cã termenul limitã expirã la varã.

„Din datele statistice colectate la nivelul Inspectiei de prevenire din cadrul ISU Hunedoara, reiese faptul cã, în zona Vãii Jiului, functioneazã 6 locatii incluse în categoria cluburi, pub-uri sau discoteci. Dintre acestea 3 au obtinut autorizatia de securitate la incendiu, iar cealaltã jumãtate functioneazã fãrã aceastã autorizatie. Pe aceastã cale, reamintim tuturor administratorilor societãtilor care intrã sub incidenta prevederilor legale, ce impun autorizarea pentru securitate la incendiu, cã au rãgaz, conform Legii, pânã la sfârsitul lunii iunie sã intre în legalitate”, a spus Anemona Doda, purtãtor de cuvânt al ISU Hunedoara.

Patronii sunt acum sfãtuiti sã cearã consiliere inspectorilor de specialitate din cadrul ISU Hunedoara si sã îsi ia mãsuri, pentru cã  functioneazã pe propria rãspundere. Imediat dupã incendiul de la Bamboo, echipele ISU au dat amenzi de aproape 6.000 de lei. Asta, pentru cã locatiile verificate pe raza judetului Hunedoara, nu aveau autorizatii pentru securitate la incendiu, iar planurile de evacuare ar fi avut defectiuni. În 2015, dupã incendiul de la Colectiv, inspectorii ISU Hunedoara au aplicat 50 avertismente si 36 amenzi contraventionale, în cuantum de 332.000 lei, iar în cazul a patru operatori economici a fost atunci dispusã mãsura complementarã de oprire a functionãrii. Douã sãli de spectacole din Deva si Hunedoara care au primit doar sanctiuni sau avertismente au fost închise atunci de administratorii acestora, pânã la remedierea deficientelor. Se pare, însã, cã lucrurile nu s-au miscat foarte mult si patronii acestor cluburi asteaptã luna iunie, ca sã îsi ia avizele.

Diana Mitrache