Î n urmă cu un sfert de veac, în 1997, poposea la Petroșani, Alexandru ,,Dandu” Lupu, un tânăr de numai 19 ani, un ,,mijlocaș la grămadă”, uvertura, venit de la Consig Giurgiu, după ce făcuse junioratul la Triumf București. A rămas, iată, de 25 de ani!

Reporter: Dandule, se spune că cine bea apă din Valea Jiului, nu mai pleacă!
Al. Lupu: Da? Păi da, am băut și eu apă din Valea Jiului și da, am rămas aici.
Reporter: Ce-ai găsit la Petroșani din punct de vedere sportiv?
Al. Lupu: În primul rând o echipă puternică, de tradiție, cu jucători buni, Ion Rațiu – care era antrenor- jucător – Virgil Bolea, Dragnea, Ivanciu, Suciu, Andreiță… Dragnea, mare jucător, juca pe poziția mea, îmi spuneau să nu
vin la Știința că n-am șanse. Dar până la urmă ,,mi-a ieșit”.
Reporter: Te-ai impus, așa e, ai trecut o perioadă scurtă pe la Steaua, dar …. Apa din Valea Jiului avea un alt gust!
Al. Lupu: Da, am revenit, la începutul anilor 2000, îi aveam coechipieri pe ,,Buldogul” Marian Constatntin, Piu, Drăgoi, D. Ivan, C. Buburazan.
Reporter: Evoluțiile bune te-au dus spre Națională…..
Al. Lupu: Am debutat pe 14 februarie 2004, într-un România B – Cehia B, scor 55-11, unde juca și colegul de club Baraulea. Am jucat vreo doi ani la acest nivel , apoi după retrogradarea Științei în 2007, nu am mai fost convocat.
Reporter: Au urmat ani grei,
oarecum, ați revenit pentru un an, 2009-2010 în prima ligă, dar apoi ați retrogradat din nou.
Al. Lupu: Eu am antrenat Știința la ,,ultima reprezentație” în prima ligă. A urmat o perioadă bună pentru mine, ca antrenor la Naționala de Rugby în 7 (locul 6 la Campionatul European 2010 în Germania) și un titlu universitar cu Știința, apoi am câștigat mereu Divizia Națională Seniori – un fel de ligă secundă – în 2012, 2013, 2015. Lipsa mijloacelor financiare nu ne-au permis să urcăm în elită.
Reporter: Anii 2020, 2021 și 2022, din nou campioni la D.N.S!
Al. Lupu: Cu mențiunea că în 2020 este meritul regretatului antrenor Adrian Costache. Da, am reușit un ultim titlu care, prin reorganizarea
sistemului în rugby-ul românesc ne-a permis să fim și noi în Superligă, sau cum îi zice acum, Liga Națională.
Reporter: Ați avut un tur bun, urmează returul din 20 august…
Al. Lupu: Da, sper să ne menținem ritmul, vom juca aproape sigur în
play-out, unde sper să ne clasăm primii, asta însemnând la general, locul 5. Să așteptăm cu încredere toamna, să fim sănătoși și să încercăm să obținem rezultate care să-i bucure pe suporterii noștrii.