6Angajatii telescaunului din Masivul Parâng sunt decisi sã oprerascã definitiv instalatia. Asta, în cazul în care vor constata cã promisiunile care privesc acordarea sporurilor nu vor deveni realitate.

„Deocamdatã suntem în stand – by. Mai exact, asteptãm sã vedem dacã vom primi sporurile, pânã pe data de 15 aprilie. În cazul în care promisiunile nu vor deveni realitate si nu ne bagã sporurile, atunci oprim definitiv telescaunul.

Sã vinã sã lucreze ei”, a spus Gigi Pogan, seful instalatiei de transport pe cablu din Masivul Parâng. Sporurile aflate în litigiu si despre care angajatii telescaunului au aflat cã nu le vor mai intra în buzunare, ar fi în valoare de de 30 – 35% din valoarea salariului brut.

Mai exact, circa 300 de lei. Printre acestea se numãrã sporul de vechime, de pericol, de noapte, de conducere sau de ger. „Numai noi stim în ce conditii lucrãm. Dupã 40 de ani de când lucrez aici am ajuns sã câstig cam tot atât ca un începãtor, mai exact, cât câstigam atunci când m-am angajat aici. Asa nu se mai poate”, a mai spus Gigi Pogan. În prezent, cei care deservesc telescaunul care asigurã accesul în Masivul Parâng au salarii de aproximativ 850 de lei, brut.

Dupã ce au aflat cã nu vor mai primi niciun fel de sporuri, acestia au au organizat o grevã spontanã, derulatã, în cursul sãptãmânii trecute în fata primãriei din localitate. Actiunea s-a finalizat doar dupã ce au obtinut promisiunea cã le vor fi respectate toate drepturile salariale.

Mircea Nistor