R ăsturnare de situație la Curtea de Apel Alba Iulia, după ce magistrații au considerat nejustificat de blândă sentința primită de minor la instanța de fond. Adolescentul a fost condamnat pentru că a furat un autoturism din municipiul Hunedoara, l-a condus fără a avea permis până în Petroșani, și a rănit un polițist care încerca să-l oprească.

Daniel I. în vârstă de 17 ani, din Hunedoara, nu este la prima faptă penală și a fost judecat la Tribunalul Hunedoara pentru ultraj raportat la tentativă de omor. Minorul a fost condamnat la o pedeapsă cu executarea într-un centru de minori, dar completul de apel a majorat-o la 7 ani de detenție. Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că inculpatul, prin acțiunile sale a adus atingere autorității statului, exercitată prin organele de poliție.
”Totodată, reținem faptul că inculpatul a sfidat total solicitările ofițerului de poliție, de a opri mașina, motivând că nu a auzit somația acestuia, din cauza zgomotului produs de motorul autoturismului. Nici măcar în momentul în care ofițerul de poliție s-a postat în fața mașinii, inculpatul nu s-a oprit din acțiunile sale și a continuat să se deplaseze la volanul autoturismului, în speranța că se va sustrage de la răspunderea penală. Reținem că fapta inculpatului a produs persoanei vătămate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 5 zile de îngrijiri medicale și considerăm că doar hazardul a făcut ca fapta acestuia să nu producă leziuni traumatice severe sau chiar decesul victimei. Stabilirea duratei minime de 5 ani a măsurii educative apare, în circumstanțele expuse, drept nejustificat de blândă. Considerăm că internarea inculpatului într-un centru de detenție pe o perioadă de 7 ani (cuantum îndreptat spre minimul special, fără însă a-l atinge), ar fi necesară și suficientă pentru a asigura îndreptarea inculpatului, conștientizarea faptelor sale, precum și prevenirea săvârșirii pe viitor a unor fapte prevăzute de legea penală”, se arată în motivare.
Adolescentul a furat un autoturism din Hunedoara și l-a condus până în Petroșani. Un agent, aflat în timpul liber, a observat că mașina furată era parcată pe o stradă din Petroșani. Polițistul și-a chemat colegii în ajutor pentru a pune mâna pe hoț. Când echipajul s-a apropiat de autoturism, adolescentul aflat la volan a demarat în încercarea de a scăpa de oamenii legii, iar un ofițer din cadrul Biroului de Investigații Criminale a fost târât câțiva metri și rănit.