48 de oameni au murit, după ce s-au infectat cu noul coronavirus în județul Hunedoara și, în ultimele două săptămâni nu a mai fost niciun pat liber la terapie intensivă. De altfel, cei de la DSP spun că situația devine îngrijorătoare și că luni dimineață în Hunedoara s-a depășit numărul de 2.500 de infectări.

Tot mai mulți oameni au avut nevoie de terapie intensivă și, din păcate, nu mai sunt locuri. Asta, chiar dacă la Petroșani, 6 paturi sunt pentru acești bolnavi.
„Sunt alocate 6 paturi, de pe secția ATI, pentru pacienții COVID, care paturi erau funcționale și înainte. Acum sunt și avizate de DSP”, a spus dr Alin Vasilescu, managerul SUP.
Dar locurile nu ajung și, în acest moment, sunt 35 de localități în scenariul ROȘU. Alte 14 localități au trecut de 6 la mie. „Din păcate, locuri pe ATI nu mai sunt de foarte mult timp. Cu tristețe vă spun că se eliberează doar când decedează o persoană. Pe ultimele 14 zile, avem 48 de decese raportate, iar numărul de cazuri a depășit azi 2.500, de pozitivi. Situația este dramatică”, a precizat Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
Cea mai mare incidență este în Deva, unde sunt 8,17 cazuri la mia de locuitorui. Urmează Hunedoara cu 7,41 cazuri, Hațeg cu 6,97, Petroșani 6,09 și se apropie de pragul de 6 la mie și municipiul, Lupeni care luni avea 5,92 de cazuri la mia de locuitori.
Peste 150 de elevi hunedoreni sunt infectați cu COVID
P este 150 de elevi hunedoreni sunt infectați cu COVID. Statistica săptămânală a Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara arată că 154 de elevi sunt infectați cu noul coronavirus. Numărul școlarilor care s-au îmbolnăvit cu SARS-COV2 este în creștere față de săptămâna trecută.

În urma centralizării raportărilor din unitățile de învățământ preuniversitar, situația epidemiologică din mediul școlar în județul Hunedoara arată că 154 de preșcolari/elevi sunt confirmați Covid-19, față de 109 câți erau confirmați la finalul săptămânii trecute.
Și numărul angajaților din învățământ confirmați Covid-19 este în creștere. Astăzi, sunt confirmate 68 de persoane cu COVID-19, față de 42 săptămâna trecută.
În județ sunt 132 de clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate, iar 2964 de preșcolari/elevi din grupele/clasele au activitatea fizică suspendată.

Diana Mitrache
Monika BACIU