Haos amendat, dar si contestat, la piatã

Aglomeratia din ultima  perioadã de la piatã i-a nemultumit pânã si pe comerciantii din Petrosani, care, spun unii dintre  ei, au fost amendati, desi încercau sã îsi descarce marfa.  O spune unul dintre producãtorii de brânzã de aici, care, la finele sãptãmânii trecute, a fost amendat de Politia localã, desi, sustine omul, cu acte în regulã, abia iesise din parcarea cu platã, dar stationa pe platforma pe care este interzis acest lucru, la intrarea în halã. Omul recunoaste cã a gresit, dar avea de cãrat marfã, în timp ce politistii au considerat cã trebuie amendat. Si asta, în conditiile în care mai erau o serie de masini în acel loc.
„Am fost amendat de Politia localã cu suma de 300 de lei, pentru cã am parcat neregulamentar în fata pietei, unde detin un spatiu comercial de aproximativ 20 de ani. I-am explicat politistului cã trebuie sã îmi încarc marfa si sã aduc ambalajele si i-am adus la cunostintã cã eu nu am fost parcat, lucru ce se poate proba, prin tichetul de parcare. Am venit din parcarea cu platã si dovedesc asta cu bonul pe care am ora si, ce este mai grav, este cã eu recunosc cã am încãlcat acel  program în care trebuia sã vin, dar dacã e lege, atunci sã fie pentru toatã lumea. Eu am gresit, pot fi  pedepsit, dar sunt singurul din acea parcare care am fost pedepsit în acea zi”, a spus Nicu Oichia,  producãtorul pãgubit.
Si, pe principiul sã moarã capra vecinului, omul, crescãtor cunoscut de capre, spune acum cã va contesta amenda. Asta, în timp ce responsabilii din Politia localã spun cã au fost sesizati cã este prea aglomerat platoul si atunci au trecut la sanctiuni. „Politia localã a fost sesizatã cã, la intrarea magazinelor din piata agroalimentarã sunt parcate masini ce nu sunt autorizate pentru a încãrca si descãrca marfã în zona respectivã. S-a deplasat un echipaj al politiei si a identificat o persoanã cãreia i s-a cerut sã se legitimeze, dânsul a refuzat, fapt pentru care politia l-a amendat”, a precizat Nicolae Florin, viceprimarul municipiului Petrosani, responsabil cu Politia Localã, care mai spune cã va analiza situatia si cã este dreptul producãtorului sã conteste sanctiunea.
Sunt putini producãtori în piata de la Petrosani, însã acesta, este unul dintre ei, crescãtor de oi, care îsi desface marfa proaspãtã si, pentru a fi identificat nu are o masinã inscriptionatã. Omul circulã cu autoturismul personal, iar la finele sãptãmânii trecute a parcat în afara orelor în care este permis acest lucru, mai exact la o orã de vârf.
Din pãcate, însã, nimeni nu tine cont de programul stabilit pentru a-si aduce marfa, nici mãcar acum când sunt tone de zãpadã care încurcã si mai mult accesul în piatã.
Diana Mitrache

2 comentarii la „Haos amendat, dar si contestat, la piatã

  • 18 decembrie 2018 la 21:47
    Permalink

    AIA DE LA EDYURSU SUNT LASATI ZILNIC DE 2-3 ORI

  • 20 decembrie 2018 la 12:14
    Permalink

    piata e prost condusa de spagarul lui RITZI PARCA CRETU IL CHEAMA CARE ISI IA DREPTUL DE LA COMERCIANTI SI ATIT PIATA ARATA GROAZNIC SI E DEZORGANIZATA TOTAL.

Comentariile sunt închise.