Aproximativ 650 de oameni care au plecat din sistemul minier cu disponibilizarea au fost anunțați, în aceste zile, că trebuie să dea o parte din bani înapoi. Sunt sume care ar fi percepute drept contribuții CAS, însă, ANAF trimite notificările la 5 ani distanță. Așa că acum oamenii sunt nevoiți să plătească și penalități. Și asta, deși habar nu aveau că sunt datori.

Sute de oameni bat drumul spre ANAF sau sună non-stop la telefon, după ce au primit acasă notificări că sunt datori, din momentul în care s-au disponibilizat în anul 2017.
„Am primit ieri un plic că nu ni s-a tras CAS-ul pe banii de Ordonanță. Nu știu nimic. Am venit să văd. Nu scrie decât că e conform legii. Nu bănuiam. Mi se părea logic să ne anunțe din primul an că am de plătit. Acum, pe lângă acei bani, avem și penalizări pe 5 ani de zile”
Și unii dintre ei am plecat lămuriți că trebuie să achite sumele, ori ori și plătit.
„Au zis că trebuie să plătim banii care nu ni i-a tras atunci. Nu știam, că dacă știam, plăteam atunci și nu mai aveam penalizările astea. Eu am de plătit 2.208 lei, plus penalizările peste 1.200 de lei. Voi plăti și gata. Nu am ce să fac. Dar dacă știam, nu aveam penalitățile”
„Am de plătit peste 3.000 de lei. nu am ce să fac. Nu știam,. Nu ne-a anunțat nimeni. Plătim și vedem apoi ce facem”
Cei de la ANAF spun că ei doar trimit înștiințările de plată.
„Sunt venituri pe care le-au încasat în 2017 și pentru care aveau obligația, așa cum transmit cei de la Casa de Sănătate, să declare și să achite contravaloarea contribuției pentru sănătate. MUSCĂ E vorba de 2.860 de lei, debitul principal, la care se adaugă majorări de întârziere, calculate de la scadența 2018, la zi. Aproximativ 3.500 de lei”, declară Valentin Petraru, șeful ANAF Petroșani.
Iar cei de la CAS Hunedoara spun, la rândul lor, că nu ei au decis asta, ci un for superior.
„Nu este o acțiune a Casei de Asigurări de Sănătate Deva. Am solicitat informații de la București, de la CNAS, și, în momentul în care vom avea detalii, le punem la dispoziție”, spune Adrian David, director CAS Hunedoara
Iar cei care erau directori la acea vreme la Societatea de Închideri de Mine spun că legea nu ar fi impus așa ceva.
„În arhivele SNIMV există procese verbale încheiate de ANAF Timișoara, în care sunt prevăzute ca aceste plăți compensatorii și nu salarii compensatorii, care sunt plătite din cheltuieli excepționale, drept pentru care ele nu intră în regimul salarial. Mai mult, în decizia CE, cât și în bugetul de venituri și cheltuieli aferent fiecărui an, aceste sume de bani sunt prinse distinct, nu au nimic în comun cu fondul de salarii și nu au regim salarial”, precizează Petre Drăgoescu, fost director la SNIMVJ.
Deocamdată, oamenii nu au fost total lămuriți și unii, speriați de penalități, au început să plătească la ANAF sumele datorate.

Diana Mitrache