Referitor la aspectele sesizate în legătură cu Notificările transmise de  către ANAF Petroşani foştilor salariaţi ai CEH/SNIMVJ, disponiblilizaţi
în anul 2018, conducerea CEVJ precizează următoarele:
În derularea planurilor de închidere, CEH/SNIMVJ au efectuat concedieri colective de personal în mai mulţi ani. Notificările ANAF fac referire
la disponibilizaţii din anul 2018. Prin Notificările ANAF, prevalându-se de prevederea din Codul Fiscal care spune că realizarea unor venituri
anuale cumulate cel puţin egale cu nivelul a 12 salarii minime brute pe ţară (1900 lei brut/lună x 12 luni) se înştiinţează despre obligaţia
declarării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) aferente veniturilor obţinute în anul 2018.
Concedierile colective au fost rezultatul aplicării Programului de închidere a minelor necompetitive aprobat de Comisia Europeană şi asumat
de Guvernul României şi nu au avut loc ca urmare a iniţiativei angajatorului (CEH/SNIMVJ).
De asemenea, trebuie subliniat faptul că plăţile compensatorii au fost prevăzute în categoria „Cheltuieli excepţionale”, conform Art. 4 din
Decizia Consiliului Europei nr.2010/787/UE, fiind cuprinse şi în Bugetele de Venituri şi Cheltuieli aprobate prin Hotărâri de Guvern.
Compensaţiile băneşti acordate foştilor salariaţi au fost acordate din ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive din
cadrul societăţilor CEH/SNIMVJ. Aceste sume nu au fost acordate din fondul de salarii si nu se subscriu veniturilor pentru care se reţine
CASS.
Sumele pentru plăţile compensatorii acordate salariaţilor disponibilizaţi au fost aprobate prin Hotărâri de Guvern pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive (HG 951/2018 – CEH; HG 61/2018 – SNIMVJ) şi nu au fost cuprinse la Capitolul „Cheltuieli cu salariile” în Bugetele de Venituri şi Cheltuieli aprobate prin Hotărâri de Guvern, ci la Capitolul „Alte cheltuieli cu personalul”.
Potrivit definiţiei „veniturilor din salarii şi asimilate salariilor” cuprinsă în Normele metodologice de aplicare a Legii 227/2015, în sensul art. 76 alin. (1) si (2) lit h şi i, sunt considerate a fi venituri din salarii sau asimilate salariilor:
h)    compensaţiile băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispoziţiilor prevăzute în contractul de muncă,
i)    sumele reprezentând plăţi compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate…”ori, CEH/SNIMVJ nu au acordat plăţi compensatorii din fondul de salarii şi nici plăţi compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete.
Cuantumul plăţilor compensatorii a fost stabilit prin negociere cu partenerii de dialog social şi aprobat prin Hotărâri de Guvern, şi a fost prevăzut în Contractele Colective de Muncă anuale.în concluzie, considerăm ca fiind neîndreptăţită intenţia ANAF de a calcula şi încasa contribuţia de CASS pentru sumele reprezentând plăţi compensatorii acordate foştilor salariaţi ai CEH/SNIMVJ, disponibilizaţi prin concediere colectivă.
Conducerea CEVJ