Vor suferi in continuare de dorul parintilor, dar nu vor mai ramane ai nimanui sau in grija statului.

Parintii care aleg sa munceasca in strainatate vor fi obligati sa anunte in grija cui lasa copilul, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit de Senat, iar aceasta persoana trebuie sa fie din familie. Exista, insa, si un minus: legea se refera doar la cei care pleaca cu contract.

Parintii care au copii minori si care doresc sa plece la munca in strainatate vor fi obligati sa lase copii in grija unui membru al familiei extinse si sa anunte autoritatile locale inainte de a pleca din tara. Asa prevede o initiativa legislativa adoptata de Senat si care va intra in discutia Camerei Deputatilor. Potrivit proiectului, parintele care urmeaza sa obtina un contract de munca in strainatate ar urma sa fie obligat sa numeasca o persoana, din familia extinsa, in grija careia va ramane minorul.

Iar obligatiile nu se opresc aici. Persoana in grija careia va fi incredintat copilul trebuie sa fie cu cel putin 18 ani mai mult decat copilul, sa dispuna de echivalentul salariului minim brut pe economie, sa fie familiarizata cu cresterea unui copil si sa nu aiba in ingrijire mai mult de trei copii minori. In plus, trebuie sa treaca de un test psihologic, realizat de un specialist din cadrul primariei localitatii de resedinta. Doar in situatia in care minorul nu este tratat corespunzator, acesta poate fi mutat intr-un centru de plasament, la initiativa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului din unitatea administrativ teritoriala in care se afla copilul.

Legiuitorul incearca in acest fel sa se asigure ca micutii vor ramane totusi in familie pana la intoarcerea parintelui, care alege sa lucreze in strainatate.

Acesti copii traiesc o drama, resimtita cu atat mai mult cu cat copilul este mai mic, si multi dintre ei au nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a traversa aceasta perioada. In toata tara sunt zeci de mii de copii ai caror parinti lucreaza peste hotare, in judetul Hunedoara trendul este ascendent. In primul trimestru al acestui an, la nivelul intregului judet erau inregistrati 2.617 copii ai caror parinti lucreaza in strainatate. Dintre acestia, 2.595 au ramas in grija rudelor, iar alti 22 sunt in grija asistentilor maternali sau sunt ingrijiti in centre de plasament. Datele statistice indica faptul ca numarul copiilor ce sunt nevoiti sa creasca fara parinti s-a marit cu cel putin o suta de cazuri fata de sfarsitul anului trecut.

Carmen Cosman