P odul de la Petrila se va construi. Banii vin din programul Anghel Saligny și pentru acest proiect a semnat vineri ministrul dezvoltării Cseke Attila. Podul rutier va face legătura cu șoseaua de centură a orașului, urmând să unească o viitoare rută turistică importantă ce merge până spre Transalpina.
Cseke Attila,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 49 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”,
în valoare totală de 761.173.996,56 de lei.
Contractele semnate vizează modernizarea unor străzi și drumuri de interes local, înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a sistemelor de canalizare, realizarea unor rețele de apă pluvială, precum și construirea sau reabilitarea unor poduri și podețe.
Podul de la Petrila
are alocată suma de 6.495.622,9 lei.
Podul rutier se va construi paralel cu cel de cale ferată, pe care treceau trenurile de cărbuni de la mina Lonea, iar ideea în care a fost gândit vizează fluidizarea circulației, din direcția DN66. Noua arteră va asigura legătura cu DN7A, pe drumul de centură al orașului, prin incinta fostei mine Petrila și DJ 709H.
Pe acest traseu,
generat de podul de peste Jiu, se va asigura un acces mai facil viitorilor investitori în zona activelor fostei exploatări miniere din Petrila, dar vizează și ideea unui
circuit cu stâne-muzeu și traseul spre Transalpina.
Diana Mitrache