Comisarul de execuție Ioan Roiu de la Petroșani și-a dat demisia. Decizia vine după ce ANPC a decis să ancheteze toată structura din Hunedoara. Asta, în urma unor controale în zona Văii Jiului, la care s-au identificat mai multe nereguli. Reclamațiile se pot face on-line sau la Deva.

Comisarul de execuție Ion Roiu din Valea Jiului a fost acuzat că nu își face treaba și o anchetă în care sunt cuprinși toți comisarii din Hunedoara este în plină desfășurare. Așa că responsabilul din Valea Jiului a demisionat.
„Da, este adevărat, domnul comisar Roiu Ion, și-a înaintat demisia, în cursul zilei de luni, 4 martie”, a spus Alin Mihai Gubandru, comisar șef CRPC, Regiunea Vest (Timiș).
Comisarii ANPC au ținut să precizeze că biroul de la Petroșani NU există, din punct de vedere legal. Potrivit acestora, structura organizatorică în teritoriu se bazează pe Comisariatul regional pentru protecția consumatorilor Regiunea Vest (Timiș) structură care are în componență 4 comisariate județene pentru protecția consumatorilor, respectiv Arad, Caraș – Severin, Hunedoara și Timiș..
Biroul din Petroșani a fost desființat oficial în momentul în care a fost reziliat contractul, adică în anul 2016. Ba mai mult, biroul din Petroșani a existat fără informare/aprobare de la CRPC/ANPC sau fără existența unei forme legale, spun șefii lui Ion Roiu.
„Reclamațiile pot fi depuse on-line, la adresa www.anpc.ro, sau fizic, la sediul nostru din municipiul Deva”, mai spune Alin Mihai Gubandru, comisar șef CRPC, Regiunea Vest.
Orice reclamație mai poate ajunge la comisarii pentru protecția consumatorului, dacă apelați numărul 0219551

Diana Mitrache