În perioada 26-29 noiembrie a.c., capitala Ungariei, Budapesta, a fost gazda celei de-a 26-a ediții a Campionatului Mondial de Karate pentru seniori. Printre cele 103 state participante (cu 1051 sportivi), a fost și selecționata României, având-o în componență, alături de Dana Teodorescu (Steaua) și Maria Coman (Dinamo), pe sportiva Miruna Mălăuță de la C.S Poli Karate Petroșani.

La individual, sportiva petroșeneancă a fost dominată din primul tur de o sportivă din Uzbekistan, la categoria -61 kg. Pe echipe, Danemarca a trecut de România după o primă manșă eliminatorie.
Miruna Mălăuță va mai fi prezentă anul acesta la două competiții la Campionatul European de la Liège-Belgia, în perioada 1-2 noiembrie la Open România, la Timișoara, pe 25 noiembrie.
„A fost o experiență interesantă”
La sosirea de la Campionatul Mondial, sportiva Miruna Mălăuță ne-a declarat în exclusivitate: „Multe țări, mulți sportivi bine pregătiți, a fost o experiență interesantă. N-a fost momentul meu cel mai bun, dar am avut destule de învățat. Voi ști ce am de făcut pentru viitoarele competiții”.