Paul Anghel, director general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a transmis mai multe sfaturi celor care îşi fac cumpărăturile de Paşte, printre care şi evitarea cumpărării de carne de la persoane şi din locuri neautorizate, din „portbagajele maşinilor” chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. De asemenea, este recomandat să nu se cumpere ouăle de pe marginea drumului.

„Perioada premergătoare sărbătorii pascale reprezintă un moment de vârf pentru activităţile comerciale, astfel că echipele de comisari ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor desfăşoară acţiuni de control, în toată ţara, privind modul de comercializare a produselor specifice acestei perioade. Sunt verificate produsele alimentare de post, peşte şi preparate din peşte, carne, în special carne de miel, preparate din carne, cozonac, produse de patiserie, ciocolată, produse din ciocolată, produse pe bază de cacao şi grăsimi vegetale (tablete,
figurine), vopsea de ouă, vin şi băuturi alcoolice. În ceea ce priveşte achiziţionarea cărnii, inclusiv a cărnii de miel, şi a produselor din carne se va face numai din locuri special
amenajate, dotate şi autorizate (măcelarii, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe) şi trebuie să aibă ştampila de control sanitar-veterinar. Numai în aceste condiţii există garanţia unui produs sigur, ce nu vă va afecta sănătatea”, a scris Paul Anghel, pe pagina sa de Facebook.
Acesta transmite
consumatorilor să evite cumpărarea cărnii de la persoane şi din locuri neautorizate, din „portbagajele maşinilor” chiar dacă preţul oferit este
comparativ mai mic, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate poate elibera bon de casă cu care să poată fi justificată tranzacţia comercială. „Riscaţi să achiziţionaţi un produs
neconform sau chiar nesigur care poate să vă afecteze sănătatea”, avertizează reprezentantul ANPC.
De asemenea, consumatorii trebuie să verifice, prin
apreciere directă, proprietăţile organoleptice ale produselor, a semnelor de alterare, modificări ale aspectului, culorii, consistenţei, prezenţa corpurilor străine. Carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată, de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică, atât la suprafaţă cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt.
„Atenţie şi la preţ! Verificaţi concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă”, arată Anghel în postarea sa.
În ceea ce priveşte ouăle, Anghel recomandă şi în cazul acestor produse achiziţionarea numai din locuri special
amenajate şi autorizate şi sfătuieşte consumatorii să evite cumpărarea de ouă de pe
marginea drumului, chiar dacă preţul oferit este mai mic.
Legat de produsele de patiserie, şi acestea trebuie cumpărate numai din locuri autorizate, unde spaţiile de comercializare trebuie să fie în permanenţă curate şi bine întreţinute.
Produsele de patiserie trebuie să aibă menţionate pe etichetă, obligatoriu, lista ingredientelor alergene, precum şi prezenţa anumitor premixuri, în compoziţie, sau a unor ingrediente care le înlocuiesc pe cele clasice, iar pentru produsele de patiserie preambalate, data durabilităţii minimale este stabilită de producător şi se va inscripţiona pe etichetă/ambalaj.