9Conducerea Asociatiei Judetene de Vânãtoare si Pescuit Sportiv Hunedoara sperã ca braconierii care au împuscat o ciutã la marginea DN 66, în apropiere de Pestera Bolii, sã fie identificati de politisti si trasi la rãspundere.

Directorul AJVPS Hunedoara, Dorin Calciu spune cã braconierii ar putea sã prindã si mai mult curaj dacã vãd cã nu sunt prinsi. „Au fost foarte cooperanti domnii de la politie si sperãm cã vor merge pe fir si braconierii vor fi prinsi.

Noi o sã mai pistonãm ca sã rãspundã cei vinovati. Dacã nu ne interesãm se trezesc unii care fac reclamatii ca sã se rezilieze contractul cu fondul (n.r. fond de vânãtoare administrat de AJVPS Hunedoara) si pânã se gãsesc altii care sã-l administreze, ei îsi fac treaba. Adicã vreo cinci sau sase luni fondul nu este administrat de nimeni si devine tãrâmul braconierilor”, explicã Dorin Calciu.

Cerbul si cãpriorul este o tintã usoarã pentru braconieri în aceastã perioadã pentru cã vine din munte pânã în zonele urbane unde gãseste iarbã. „La aceastã orã existã o lege foarte restrictivã cu privire la combaterea rãpitorilor mari, lup, urs, râs.

La munte si dealuri mai mult ca la câmpie se vãd pagubele, pentru cã hrana principalã a acestor rãpitori este cãpriorul sau cerbul, atât pentru urs cât si pentru lup.

Mai ales în conditiile în care pe creastã este zãpadã. Parte mare din vânat este coborâtã unde conditiile climaterice sunt mai bune decât la vârful muntelui.

Si e normal sã fie atras la mâncare, chiar dacã noi punem în teren cantitãtile de hranã prevãzute în contracte. Am pus si mai punem dar nu-i abate de la dorinta instinctivã de a mânca suculent, proaspãt”, a precizat directorul AJVPS Hunedoara.

Sãptãmâna trecutã o ciutã a fost mãcelãritã de braconieri chiar la marginea unui drum national. Dupã ce au împuscat-o, braconierii au fugit cu o Dacia Papuc de culoare alb si încã nu au fost prinsi.

Maximilian Gânju