Valea Jiului, fãrã minerit, fãrã turism, fãrã viitor

11Toate investitiile în turism din Valea Jiului, sunt blocate! Ceea ce se dorea o alternativã la mineritul care este deja pe butuci, nici nu se mai întrevede atât de bine sau cel putin cu entuziasmul arãtat de guvernantii care au venit de-a lungul ultimilor ani aici si au promis marea cu sarea.

Proiectul care prevede unirea statiunilor Pasul Vâlcan cu Straja bate pasul pe loc, cel de dezvoltare al statiunii de la Vulcan, la fel, la Petrila, constructia statiunii Dobraia este în aceeasi fazã de câtiva ani, de plimbat hârtii si cerut aprobãri de pe la ministere, iar la Petrosani, în Parâng, lucrurile stau si mai rãu. Aici se vorbeste de multi ani de constructia domeniului schiabil si mai ales de cea a telegondolei spre Parâng, iar astãzi, nici mãcar  telescaunul  intermediar TS3, de la Rusu pânã în statiunie, nu este gata.  Bani pentru continuarea lucrãrilor nu sunt, iar de începerea altora, mai de anvergurã, nici nu se pune problema. Deputatul din Colegiul de Est, Monica Iacob Ridzi, a adunat peste 12.000 de semnãturi pentru continuarea lucrãrilor în Parâng, dar tot degeaba. Rãspunsurile care se dau peste tot sunt aceleasi, cã nu sunt bani, chiar dacã în ochii opiniei publice, parcã nu mai sunt atât de credibile. Odatã cu dezvoltarea turismului, este bine stiut cã se vor crea si locuri de muncã pentru localnici, veniturile la bugetele locale vor fi mai mari, iar economia pe întreaga zonã va fi mai bunã. Asa, însã, cum si alternativa la mineritul care stã sã se prãbuseascã, ne este luatã, ne întrebãm din ce în ce mai des, ce se va întâmpla cu Valea Jiului, cu oamenii de aici si oare ce are de gând Guvernul cu noi?!

Luiza Andronache

2 comentarii la „Valea Jiului, fãrã minerit, fãrã turism, fãrã viitor

  • 15 aprilie 2013 la 23:34
    Permalink

    Ce ganduri sa aiba Guvernul USL ,va intrebati dvs? Va raspund eu:NICI UNUL sau mai bine spus ,doar gandul de a pedepsii fara mila cetatenii care au votat cu dusmanii USL.Tragem ponoasele rezultatelor de la alegeri,cand majoritatea au votat fara sa gandeasca,doar ghidati de aparente false si de oameni falsi.La Petrosani si Petrila avem primari PDL-isti,deputat si senator PP-DD-ist si un senator PSD-ist pe care nu l-a durut,nu-l doare si nici nu-l va durea in cot de oamenii din Petrosani sau Petrila.Asa hoti cum erau cei din guvernarea anterioara ,la Petrosani si Petrila sau facut atatea cat nu sa facut de guvernarile de „stanga”in 20 de ani.Cei din guvernarea anterioara erau caracterizati ca mafioti ,hoti ,mincinosi,nedrepti cu o parte a populatie care nu i-au votat neacordandu-le fonduri.Nu am auzit de prea multi trimisi dupa gratii pentru asta.V-as intreba :vedeti acum vreo diferenta intre cei din fosta putere si cei din actuala putere?????.Un hatru spunea ca „momarlanii au pile la centru”si ca vor sa ramana doar ei in Vale iar barabele sa plece de unde au venit .Oare cine au fost primi care au venit in Vale ????

  • 15 aprilie 2013 la 23:37
    Permalink

    Ce ganduri sa aiba Guvernul USL ,va intrebati dvs? Va raspund eu:NICI UNUL sau mai bine spus ,doar gandul de a pedepsii fara mila cetatenii care au votat cu dusmanii USL.Tragem ponoasele rezultatelor de la alegeri,cand majoritatea au votat fara sa gandeasca,doar ghidati de aparente false si de oameni falsi.La Petrosani si Petrila avem primari PDL-isti,deputat si senator PP-DD-ist si un senator PSD-ist pe care nu l-a durut,nu-l doare si nici nu-l va durea in cot de oamenii din Petrosani sau Petrila.Asa hoti cum erau cei din guvernarea anterioara ,la Petrosani si Petrila s-au facut atatea cate nu sau facut de guvernarile de „stanga”in 20 de ani.Cei din guvernarea anterioara erau caracterizati ca mafioti ,hoti ,mincinosi,nedrepti cu o parte a populatie care nu i-au votat, neacordandu-le fonduri.Nu am auzit de prea multi trimisi dupa gratii pentru asta.V-as intreba :vedeti acum vreo diferenta intre cei din fosta putere si cei din actuala putere?????.Un hatru spunea ca „momarlanii au pile la centru”si ca vor sa ramana doar ei in Vale iar barabele sa plece de unde au venit .Oare care au fost primii care au venit in Vale ????

Comentariile sunt închise.