D oar 3 procente din activele CEH au rămas să fie date în plată, iar restul sunt la Complexul Valea Jiului. Doar că, linia ferată intră aici și Cristian Roșu, administrator special la CEH, spune că nu a făcut nicio greșeală, atunci când a lăsat acea linie degradată dintre Lupeni și Uricani, celor din vechea societate.

Cristian Roșu, administrator special la CEH spune că, în mare parte, calea ferată, care a stârnit reacții în mass-media, nu mai poate fi folosită și, pe alocuri lipsește. Sunt, spune acesta, și dosare penale pentru furtul ei. Iar ceea ce a rămas a fost vândut.
„În momentul dării în plată, conform Ordonanței 60, un procent de 97% din întregul activ al CEH a fost dat în plată către statul român, care a dat-o Ministerului Energiei, iar mai apoi a ajuns la CEVJ. Partea de 3% a rămas la CEH, iar administratorul judiciar are posibilitatea să valorifice acele bunuri”, spune Cristian Roșu, administratos special la CEH.
Calea ferată, mai spune Roșu a fost scoasă la licitație, iar obligațiile sunt ale cumpărătorului acum.
„Administratorul judiciar, cu aprobarea creditorilor, a scos la licitație și această cale ferată, cu precizarea că a fost scoasă ca un mijloc fix, nu ca și fier vechi. În datoria cumpărătorului intră absolut toate obligațiile în momentul în care devine proprietarul acelei căi ferate. Poate să o valorifice ca transport. Dacă vrea în alt mod, este obligat să obțină toate avizele, documentele ca să o vândă. Nici vorbă să fie ilegal”, mai spus Cristian Roșu.
Senatorul Cristian Resmeriță l-a acuzat pe Cristian Roșu că a dat linia ferată din greșeală, însă și acest lucru a fost negat. Mai ales că, spune oficialul de la CEH, calea este degradată și, pe anumite porțiuni lipsește, fiind chiar dosare penale întocmite pentru furtul ei.
Diana Mitrache