Parlamentul European a votat o legislație pentru eliminarea centralelor termice pe combustibili fosili, inclusiv gaze, până în 2040. De la anul, statele membre nu vor mai avea voie să acorde subvenții pentru astfel de sisteme de încălzire. Nu scapă nici termocentrala Paroșeni, așa că oficialii de aici caută alternative.
Parlamentul European a adoptat o directivă ce urmărește eficientizarea și decarbonizarea energetică a sistemelor de încălzire din sectorul clădirilor. Eurodeputații au propus, printre altele, măsuri ce prevăd eliminarea completă a emisiilor pentru clădirile noi.
Dar legile europene nu lasă deoparte nici centralele mari care produc energie cu combustibili fosili. Pentru cea de la Paroșeni se caută alternative. Iar oficialii de aici vorbesc despre ele. „Noi am făcut un contract, aprobat de AGA și CA, pentru consultare juridică externă, care se va ocupa strict de implementarea proiectelor. Vom demara studiile de fezabilitate pe mai multe proiecte, deja, cum este , spre exemplu, cel de montare a panourilor fotovoltaice pe iazurile ecologizate, pe care vom putea primi finanțare”, a spus Eusebiu Durbacă, director general CEVJ.

Iar cei din Valea Jiului vorbesc despre producerea energiei prin arderea deșeurilor, prin stocarea de energie, în puțurile de mină, dar și un proiect pentru captarea și depozitarea carbonului din emisii.
„Vom avea, în data de 20 martie, o întâlnire cu cei de la Compet, unde vom semna niște acorduri. Tehnologia este una inovativă. Separăm hidrogenul și carbonul îl stocăm în subteran. Compet sunt cei care ne asigură transportul prin conducte. E un proiect în stadiul de discuții. Cei de la Oltcim sunt cei care ar fi părinții proiectului respectiv”, a mai spus Eusebiu Durbacă.
În ceea ce privește decarbonizarea sistemelor de încălzire, statele membre vor fi nevoite să elimine treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, urmând să renunțe complet la centralele termice care funcționează cu acest tip de combustibil până în 2040.

Diana Mitrache