Ce ne-a arătat pandemia? Că știm să ne adaptăm
Un studiu sociologic făcut cu studenți și doctoranzi de la Universitatea din Petroșani a arătat că, în cei doi ani de pandemie, am știu să ne adaptăm. Au fost oameni…
Un studiu sociologic făcut cu studenți și doctoranzi de la Universitatea din Petroșani a arătat că, în cei doi ani de pandemie, am știu să ne adaptăm. Au fost oameni…
M inisterul Energiei a lansat în dezbatere publica proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul…
Studenții de la Petroșani încep semestrul al II-lea, cel mai probabil, în sistemul mixt. Recomandarea Senatului Universității este ca, acolo unde este posibil, strudenții și profesorii să se vadă față…
Oamenii din zăpadă vor invada Straja, la finele acestei săptămâni, pentru că, la munte, are loc Festivalul Oamenilor de Zăpadă. Organizatorii spun că mizează pe participarea multor turiști, dar și…
L -am cunoscut în 1981. Eram deja crainic la stația de amplificare la vechiul stadion „Jiul”. Atrăsesem oarecum atenția domnului președinte de atunci al Jiului, Anton Coșoreanu. Profesorul Coșoreanu, căruia…
F acturile la energia electrică au explodat. Autoritățile locale din Lupeni susțin că au avut cheltuieli uriașe cu facturile, aici fiind incluse și cele pentru domeniul schiabil Straja. Edilii caută…
D ănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani, vrea independență energetică, pe fondul scumpirilor exagerate la energia electrică. Edilul susține că în timp ce facturile au crescut astronomic, bugetul a rămas același,…
T rei vulcăneni sunt acuzați că ar fi furat elemente ale noului pod de la Lainici. Cei trei, cu vârste cuprinse între 26 și 54 de ani, din municipiul Vulcan,…
O discuție aprinsă între doi tineri s-a sfârșit într-o bătaie în toată regula. Protagoniștii sunt doi bărbați din municipiul Petroșani, iar unul dintre ei a tranșat confruntarea cu un bolovan.…
Un tânăr prins de polițiștii rutieri circulând cu un autoturism pe DN 66, în zona Peștera Bolii, fără a avea permis de conducere i-a uluit pe agenți. Tânărul avea o…
După ce la începutul lunii februarie Organizația PSD Lupeni a donat materiale de construcții în valoare de 4.000 lei pentru reabilitarea a două case din Cartierul Ștefan care au fost…
A dministrația locală de la Uricani și-a ”angajat” un translator electronic. Dată fiind implicarea administrației locale în diferite proiecte cu finanțare europeană care implică și vizite oficiale din partea unor…
P rotecţia specială a copilului reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea…